Cătălin Şerban locuieşte de 20 de ani în Berlin, unde umple sălile de concert cu fiecare recital de pian pe care îl susţine, însă nu şi-a uitat originile. Mărturie stă albumul său de debut, „Des Cloches sonores”, lansat de curând şi denumit după suita în Re Major a lui George Enescu.
Absolvent al Universității de Arte din Berlin și al Facultății de muzică din Lübeck (Musikhochschule Lübeck), laureat al mai multor concursuri internaţionale, palmaresul său cuprinzând premii la Concursurile de pian de la Sennigalia-Italia și Bremen-Germania, şi lector universitar la Musikhochschule Lübeck, Cătălin Șerban și-a început drumul artistic la vârsta de şase ani şi l-a urmat cu pasiune și seriozitate.
«Am început studiul pianului fără vreo ambiție încrâncenată a vreunui membru al familiei, de a mă forma ca pianist. Mama mea a studiat canto la Conservatorul din București și ne-a oferit, mie și surorii mele, posibilitatea de a învăța un instrument, în special pentru cultura noastră muzicală generală. Decizia de a urma o carieră muzicală am luat-o singur și s-a cristalizat în mod firesc, datorită faptului că participam la concursuri și urmam cursurile Liceului de Muzică „George Enescu” din București. Nu am conștientizat practic în mod direct faptul că îmi doresc o carieră artistică, probabil că alegerea s-a produs cândva pe vremea anilor de liceu. Îmi doream însă să evoluez și aveam această pasiune și ambiție de a descoperi și stăpâni lucrările muzicale. La sfârșitul liceului, nu m-am gândit însă că aș putea face altceva decât să studiez pianul».
Martor la reconstrucţia Berlinului
După ce s-a afirmat la numeroase concursuri de interpretare naționale, tânărul pianist s-a hotărât să urmeze facultatea în Germania și s-a mutat la Berlin.
«Au trecut 20 de ani de când am venit aici. Pe vremea aceea lucrurile arătau cu totul altfel, iar la 18 ani probabil că ai o anumită inconștiență și curiozitate care îți permit să treci cu vederea multe inconveniente. Berlinul era însă un oraș care, la doar câțiva ani după reunificare, prezenta multe discrepanțe și se afla la începutul unui lung proces de refacere, pe care l-am urmărit pe viu, cum s-ar zice. Despărțirea de familie a fost grea, bineînțeles… A fost pentru mine însă o oportunitate fericită şi o mare bucurie să am șansa de a studia la Universitatea de Arte din Berlin și de a mă forma și a-mi deschide orizontul într-un mare centru cultural european.»
Pregătiţi şi susţineţi recitaluri de pian şi predaţi la Facultatea de Muzică din Lübeck. Care activitate vă este mai dragă? Nu e greu să ţii pasul cu atât de multe lucruri?
«Predarea îți oferă posibilitatea de a sintetiza și a găsi soluții de interpretare, care îți folosesc și în momentul în care tu însuți ești activ ca solist. Pe de altă parte, fără experiența solistică este mai greu să predai. Bineînțeles că nu este ușor să corelezi toate activitățile, dar trebuie să înveți să valorifici timpul eficient. Timpul studiului este limitat și trebuie să fii cât mai eficace. Nu mi-aș dori să renunț la una dintre cele două activități. Astfel am mai multă diversitate și există cumva tot timpul o alternativă. Chiar dacă un drum nu merge întotdeauna cum ți-ai fi dorit, există totuși și al doilea.»
Cum aţi defini relaţia pe care o aveţi cu studenţii dumneavoastră şi cum vă măsuraţi succesul la catedră?
«Relația cu studenții este una amicală, încerc să îi sprijin și să ajut pe cât pot, atât în momentele bune, cât şi în cele de îndoială. Am învățat mult și din experiențele cu pedagogii pe care i-am avut, multe dintre îndrumări le-am preluat, poate mai mult sau mai puțin conștient, pe altele încerc să le evit, deoarece s-au dovedit a fi contraproductive. Succesul revine în urma concertelor și examenelor studenţilor, competițiilor sau selecțiilor pentru diferite burse. Pe parcursul studiilor unui instrument te afli practic într-o continuă competiție.»
La începutul acestui an aţi lansat albumul de debut, „Des cloches sonores”. Ce fel de piese conţine?
«Albumul a fost Intitulat după prima lucrare pe care o conține, suita în Re Major de Enescu. Acesteia îi urmează Sonata în Sol Major de Schubert și Sonata a5a de Skrjabin. Toate cele trei lucrări se potrivesc, în viziunea mea, motto-ului oferit de titlul suitei enesciene, acela al sunetului clopotelor. Dorința mea inițială a fost să înregistrez o sonată de Schubert, ca piesă centrală a albumului, deoarece simt o anumită afinitate faţă de acest compozitor. De asemenea, am dorit ca albumul să conțină și o lucrare românească și am ales suita de Enescu, o lucrare importantă şi impresionantă. Skrjabin se potrivește, după părarea mea, foarte bine cu Schubert, iar Sonata a5a de Skrjabin oferă o fațetă nouă, contrastantă a acestor sonorități de clopote, care completează ideea albumului.»
Ce anume v-a atras la Franz Schubert şi ce alţi compozitori vă mai plac?
«Schubert are a anume cantabilitate și sensibilitate care îmi sunt apropiate. Chopin cânt de asemenea foarte mult, precum și compozitori ai secolului 20.»
Unde vă pot asculta/vedea românii (de acasă şi din Germania) în perioada următoare?
«În luna mai voi avea un recital la Berlin, în care voi prezenta și noul CD și voi participa la Festivalul Brahms din Lübeck. Voi reveni cât de curând, cu mult drag, și în România, unde încerc să revin cât mai des cu concerte.»
Presa germană vă consideră un pianist extrem de talentat. Cât a fost talent şi câtă muncă în drumul pe care l-aţi parcurs spre glorie?
«Glorie este poate puţin exagerat. Încerc să fiu o persoană modestă. Nu cred că pot să mă autoanalizez în această privință foarte obiectiv. Cred însă că, în general, numai cu sârguință nu poți ajunge foarte departe. Sunt multe calități pe care trebuie să le ai și care formează talentul. Iar îndrumarea potrivită din partea unui profesor, mentor, este poate la fel de importantă ca sârguința proprie.»
Mihaela Zamfirache
Cei mai mulți medici străini din Germania sunt români. Cifre șocante ale exodului alb