Viața unui medic român în Occident nu e ușoară. Au plecat zeci de mii, dar statisticile nu dau însă detalii despre dificultățile pe care trebuie să le depășească cei care pleacă. Asta ne poate confirma doctorul Ionuţ Călin, rezident la Zentrum für Psychiatrie Calw, în Baden-Württemberg. Pentru a ajunge aici, a trebuit să înveţe o altă limbă, o nouă specializare şi să ţină piept prejudecăţilor pacienţilor germani.
Ionuţ Călin are 31 de ani, este din Corabia şi a absolvit Medicina la Craiova, specialitatea Medicina Generală. Întrucât sistemul medical din România nu era deloc aşa cum îşi imaginase el atunci când s-a hotărât să devină medic, a ales să-şi încerce norocul peste hotare şi a apelat la o firmă de recrutare.
Visul devenit coșmar
Visul frumos pe care l-a trăit la interviu s-a transformat într-un coşmar la scurt timp după ce a ajuns în Germania, unde nu-l aştepta doar lapte şi miere, ci o lume dură, căreia, deşi nu era pregătit, i-a făcut faţă cu brio.
„După aproape doi ani de rezidenţiat în Centrul Universitar Craiova, în care am rămas total dezamăgit de dotările şi de problemele spitalelor din România, unde eram nevoit să merg la farmacia spitalului să întreb ce medicamente sunt, ca să am ce să-i dau unui bolnav sau să-l întreb câţi bani are pentru medicamente, am decis să încerc altceva.
Am găsit o firmă de recrutare care se obliga să-mi ofere cazare pe timpul cotractului de şcolarizare şi un job într-un spital. În schimb, mă angajam să-i plătesc 19.500 euro. În septembrie 2012 am fost la interviu, unde totul parea un vis, şi am semnat contractul, obligându-mă să muncesc în specialitatea Psihosomatică. În octombrie am ajuns în Germania şi am început cursul intensiv de limbă. La început a fost un şoc. În prima zi profesoara ne-a desenat un soare pe tablă şi ne-a zis că înseamnă «Guten Morgen», iar în zilele, săptămânile, lunile următoare am studiat intens.
În Martie 2013, am luat B2, după care şi «Approbation», documentul care îţi dă dreptul la liberă practică pe întreg teritoriul Germaniei. Din acest moment au început problemele. Eram trimişi, eu şi încă vreo zece români, să facem «Hospitation» (practică neplătită) cu ţelul de a ne agaja.
Începători fiind, era greu, mai ales că intermediarul cerea 4.000 euro pentru noi. În aprilie am găsit un bilet în bucătărie, care ne înştiinţa ca la sfârşitul lunii să predăm cheile şi să mergem pe unde putem. Necunoscând pe nimeni aici, am apelat la un fost coleg de liceu, despre care aflasem că este în Germania, dar despre care nu ştiam că e certat cu legea, şi când am ajuns în gară, în Göttingen, a venit Poliţia şi ne-a condus la secţie, unde am stat opt ore, nici acum nu ştiu de ce.
La scurt timp, după ce am trimis personal cam 100 de CV-uri şi nu am primit nici măcar un răspuns, fie el şi negativ, am luat legătura cu o altă firmă de recrutare, iar în câteva zile am mers la un interviu pentru specialitatea Psihiatrie şi Psihoterapie, la Helios Klinik Hettstedt, în Sachsen-Anhalt. Acolo am intâlnit un «Chefarzt» (şef de clinică) care a avut încredere în mine”.
Începutul a fost greu, mai ales când mă loveam de pacienţi care înjurau medicii străini şi îşi exprimau dorinţa de a vorbi cu un medic german
Testul discriminării
Debutul la Helios nu a fost lipsit de probleme, cauzate adesea de pacienţii care nu priveau cu ochi buni medicii străini, dar şi de procesul intentat de către firma de recrutare din România.
Rezultatele profesionale şi relaţia bună cu colegii l-au ajutat însă pe tânărul medic să treacă mai uşor peste ele.
„Începutul a fost greu, mai ales când mă loveam de pacienţi care înjurau medicii străini şi îşi exprimau dorinţa de a vorbi cu un medic german. Cu timpul, pacienţii care îmi mai trecuseră pragul cereau singuri să fie trimişi la medicul român.
În plus, în primele două luni am locuit într-o şcoală profesională pentru copii cu dizabilităţi intelectuale şi sociale, unde toată lumea se droga sau consuma alcool. După ce m-am mutat, totul a început să revină la normal, până în 2014, când am fost dat în judecată de către firma de recrutare din România, că nu mi-am onorat contractul.
La cei 20.000 s-au adăugat cheltuieli de judecată şi dobânzi aferente, aşa că am plătit 33.000. Începusem să mă acomodez la viaţa din Est, dar îmi doream să ajung şi în Vest. În 2016 am plecat de la Helios şi am venit la Zentrum für Psychiatrie Calw, unde lucrez pe o secţie de psihoze-închişi. Programul de lucru este de 42 de ore pe săptămână, dar fiind mult de muncă, ajung la 45 de ore.
Fac şi gărzi, patru-şase pe lună, iar când am timp, merg şi în Centrul de Tratament Psihic Böblingen, unde fac de asemenea gărzi. Ce este frumos în psihiatrie, deşi toate ziele sunt tipice în spital, e că poţi să cunoşti şi pacienţi cu altfel de probleme şi nu intervine rutina, ca în chirurgie de exemplu”.
Psihiatru român în Germania: „Diferenţa dintre sistemele medicale e foarte mare. În primul rând aici ai cu ce, la noi stai şi te uiţi. Aici, în cazuri de urgenţă, am toate analizele cerute în maxim o oră”.
Îi lipseşte spiriul spontan al românilor
Deşi are cinci ani de Germania şi una dintre cele mai respectate profesii din această ţară, doctorul Ionuţ Călin nu s-a adaptat încă pe deplin, pentru că rigoarea nemţească contravine firii sale libertine.
„Încă nu sunt 100% adaptat, eu sunt o fire libertină, iar aici e totul foarte strict. Îmi lipsesc Dunărea, pescuitul, stilul de viaţă românesc, în care totul e spontan şi nu programat cu două luni înainte.
Mi se pare absurd să nu poţi face un grătar, pentru că faci fum sau deranjezi vecinii. Sincer, visez la clipa în care am să revin în ţară.
Dacă ne-am întoarce numai o parte dintre medicii români şi am avea dotările necesare, sistemul medical din România s-ar schimba în bine. Dar în acest moment nimeni nu îşi doreşte să meargă în ţară şi să nu aibă cu ce. Diferenţa dintre sistemele medicale e foarte mare.
În primul rând aici ai cu ce, la noi stai şi te uiţi. Dacă, în 2007, un Spital Universitar cum e cel din Craiova nu a avea o perfuzie sau un algocalmin în Secţia de Terapie Intensivă, ce mai este de zis? Aici, în urgenţă, am totul în maxim o oră (analize, computer tomograf, eventual o ecografie). În cazuri ce nu prezintă urgenţă, în decurs de o săptămână am toate analizele cerute de mine”.
Mihaela Zamfirache
Cei mai mulți medici străini din Germania sunt români. Cifre șocante ale exodului alb