Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului se roagă pentru ca românii plecați la muncă peste hotare să se întoarcă acasă.
Mitropolitului Andrei Andreicuț s-a adresat credincioșilor cu câteva zile înainte de sărbătorile de Paște vorbind despre credință și veșnicia care s-a născut la sat.
„Veşnicia născută la sat s-a mutat şi la oraş” este pastorala episcopului, care speră că românilor plecaţi în străinătate li se vor crea locuri de muncă, pentru a putea să revină acasă.
ÎPS Andreicuț a citat, în pastorala sa, o strofă din Ioan Alexandru: „Sat transilvan, casuţă de pământ/ Muşcate la fereastră, busuioc la grindă/ Ştergar curat, icoane pe pereţii/ Ziua Învierii şi Noaptea de Colindă./ Rusalii, Bobotează şi postul către Paşti/Şi Maica Domnului în plină vară./ Holdele-s coapte, secerători puţini/Viaţa noastră, ţară milenară”.
Apoi a vorbit despre „secerătorii” plecați la muncă în străinătate: „Secerătorii sunt puţini pentru că, din motive obiective, au plecat la muncă pe toate meridianele globului. Dar noi sperăm că li se vor crea locuri de muncă şi măcar parte din ei vor reveni. Oricum nădăjduim că şi acolo unde lucrează duc cu ei frumuseţea sărbătorilor de Paşti din România”, a spus mitropolitul Clujului.
Biserica românească din München, 40 de ani de la înființarea oficială