Sari la conținut

Mergeau spre Germania, n-au mai ajuns. Au murit într-un accident de circulație din cauza drumului alunecos

30/01/2020 13:26 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:22

Grav accident joi dimineaţă, pe o şosea din Timiş. Două persoane, soţ şi soţie, şi-au pierdut viaţa după ce maşina lor a ratat o depăşire pe un drum foarte alunecos.

A lovit frontal o altă maşină care venea pe contrasens. Cinci pasageri, printre care şi un bebeluş de trei luni, din maşină izbită, au fost răniţi. La faţa locului a fost chemat şi elicopterul SMURD pentru unul dintre bărbaţii accidentaţi.

Salvatorii au intervenit cu mai multe autospeciale, două maşini de la descarcerare şi un elicopter SMURD.

Cei care şi-au pierdut viaţa erau căsătoriţi şi aveau 43, respectiv 49 de ani. Mergeau spre Germania, însă manevra depăşirii a fost fatală din cauza stratului de gheaţă care acoperea şoseaua.

Şi salvatorii au intervenit cu dificultate din cauza drumului alunecos.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cei 5 răniţi, inclusiv bebeluşul de trei luni, au fost duşi la spital pentru investigaţii, însă potrivit medicilor, viețile lor nu sunt în pericol.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc