Sari la conținut

La telefon 24 de români din gara Frankfurt: «Vrem să ajungem în România, am lucrat la un abator, patronul nu ne-a plătit și a dispărut»

23/03/2020 17:23 - ACTUALIZAT 23/04/2020 12:26

Telefon primit la o asociație de români din Frankfurt, sâmbătă seara.

-Alo, dragă doamnă?

–Ați sunat la Asociația Culturală a Românilor, cine sunteți? –Suntem un grup de români și suntem disperați. –Cum vă numiți și cum ați aflat de noi? –Nelu. Sora mea mi-a dat nr. de tel. pentru că vorbiți românește și puteți să ne înțelegeți.  –Câți sunteți? Aveți și copii cu dvs.? -21, dragă doamnă, ba nu, 24. Nu avem copii, suntem oameni mari.

–Unde vă găsiți acum? –În gară. -Unde, în ce oraș? –La Famuc, Fanuc, cum îi spune, bă? –Domnu’ Nelu, uitați-vă pe sus, că acolo scrie. –Poate, dragă doamnă, dar scrie în germană. –Frankfurt? E mare gara? –Da, da, Frankfurt, e gară mare.

–De unde veniți? –Dintr-un loc mic, doamnă, nu mai știu cum îi spune. –Veniți din Spania, Franța, Germania? –Din Germania, dragă doamnă, dar ne-a dat jos din tren poliția, că n-aveam bilete. N-avem nici de mâncare, nu știm pe nimeni. –Dar ce vreți dvs. să faceți? –Ne e foame, doamnă, să nu facem vreo prostie. –Unde vreți să ajungeți acum, când toată lumea este obligată să stea acasă? –Nu știm, doamnă, nu avem pe nimeni. –Mergeți  la poliția gării ca să vă orienteze ei. -Nu, doamnă, în niciun caz la poliție, de-abia am scăpat cu spaima de ei și fără amendă.

–Dar ce ați făcut în Germania, ați lucrat undeva? –Da, doamnă am lucrat la un abator. –Patronul dvs., care v-a adus cu un contract în Germania, este obligat să vă descurce acum, adică să vă asigure transportul acasă, dacă nu mai are să vă dea de muncă. –Patronul e un pungaș, nu ne-a plătit ultimul salariu, a dat faliment și a dispărut.  –Puteți să vă notați un număr de tel de la un sindicat de aici din Frankfurt, FAIR, care se ocupă de drepturilor muncitorilor care migrează prin Europa. Vorbesc și românește cei de acolo. 

–Spuneți doamnă. [Durează 5 min. ca să își noteze numărul: când i se termină bateria unuia, când celălalt nu scrie bine ordinea prefixelor. ] –Deși nu cred că găsiți pe cineva să vă răspundă acum, sâmbătă seară. Și chiar dacă ar răspunde, vă trimit la consulat sau ambasadă, pentru că statul român este răspunzător acum să își repatrieze cetățenii în starea asta de criză pe tot pământul. Vă dau numărul de la consulatul cel mai apropiat, din Bonn.

–Spuneți, doamnă. [durează alte 5 min. ca unul din ei să scrie numărul pe mobil]. -Dar cred că nici acolo nu vor răspunde acum, fie că e sâmbătă seară, fie că nu fac față la situație. –Dragă doamnă, dar sunteți mulți români în orașul ăsta mare, români ca și noi! –Domnule, în momentul de față, nici noi, cum vă spuneam, la asociația noastră culturală, nu mai avem voie să ne întâlnim pentru concerte, poezii și conferințe. NIMENI nu mai are voie să se întâlnească. Nu ați aflat din presă sau de la TV? –Nu știm, doamnă, că tot pe drum suntem. –Sunați la telefoanele pe care vi le-am dat, mai degrabă la consulat, și vedeți dacă vă pot ajuta. Dacă nu, sunați din nou la mine.

După 5 minute revin la telefon, pentru că nu răspunde nimeni la cele două numere. –Trebuie să citiți pe internet ce a publicat Ministerul de Externe, au creat un coridor prin Austria și Ungaria, ca să le traverseze românii care se întorc acasă din țările cuprinse de epidemie. –Unde să citim, doamnă? –Vă dau adresa cu care intrați pe internet. Din fundal unul spune google. –Da, pe google, scrieți: www.mae.ro. –Cum, doamnă, v v v? –Nu, domnule, nu ”v” de la Vasile, dublu w de la web. –Am scris, doamnă, și mai departe? – EM A E. –Cum, doamnă, EMA? –Nu, M A E, de la Ministerul Afacerilor Externe. –L-am găsit, doamnă, dar scrie așa de mult aici! E o poză cu un domn și o doamnă și sub ea scrie ceva despre domitorul Cuza. –Știți ce, mergeți la poliție, că acolo vă vor orienta. –Dragă doamnă, dar nu știm ce să le spunem și doar ei ne-au dat jos din tren. –Sunați la mine și vorbesc eu cu ei.

După 5 minute revin la telefon cu un polițist. Acesta îmi explică cu greutate în germană că nu e polițist, ci angajat al unei firme pentru siguranța persoanelor. Îl rog să îi ducă la poliția gării.

Cetățenii români mă sună din nou după 5 minute. Îmi dau la telefon un polițist de la postul gării. Îi spun că acești conaționali au sunat la asociația culturală română, că nu știu germană, că abatorul lor a închis și că vor să ajungă în România. Sunt două variante, îmi răspunde polițistul: să ia trenul sau autobuzul spre țară. Îi spun că pentru tren nu au bani și că trebuie să schimbe mai multe trenuri, care poate nici nu mai circulă.

Îmi spune amabil, pe ocolite, că nu este treaba poliției germane să le găsească mijloc de transport. Îl rog să le arate drumul către autogara FlixBus, de pe partea de sud a gării. Îmi spune că nu are cum să se înțeleagă cu ei. Se oferă totuși să îi conducă până la peroanele și agenția FlixBus.

Am mai vorbit scurt cu omul meu, Nelu, și i-am spus să își cumpere toți bilet de autobuz, cel mai ieftin transport, să se împrumute între ei pentru asta sau să negocieze cu șoferul să plătească atunci când coboară în țară și să își cheme familiile să îi aștepte cu banii pentru bilet. Le-am mai spus să aibă permanent pregătite actele de identitate și actele de muncă și să spună peste tot că vor să ajungă în România, ca să nu trezească suspiciuni. Le-am urat drum sănătos. Nelu mi-a mulțumit cu săru’ mâna.

Nu m-au mai sunat. M-am uitat pe portalul FlixBus și am văzut că acum câteva zile din cauza restricțiilor impuse de statul german FlixBus și-a suspendat serviciul în Germania pe un timp nedefinit. Sper că au găsit la peroane alți români în situația lor,  dar mai bine orientați, și că au ajuns acasă.