Sari la conținut

Bogdan Aurescu inaugurează Consulatul General al României la Stuttgart, servicii consulare pentru 172.000 de români

06/12/2019 11:34 - ACTUALIZAT 16/11/2020 11:53

Eveniment important pentru comunitatea românească din Baden-Württemberg. Vineri, 6 decembrie 2019, are loc inaugurarea oficială a Consulatului General al României la Stuttgart. Inaugurarea este făcută de însuși ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, care va avea, cu această ocazie, și o întrevedere cu ministrul de stat din Guvernul landului Baden-Württemberg, Theresa Schopper .

La ceremonia de inaugurare participă și ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, consulul general al României la Stuttgart, Radu Florea, oficialități locale, membri ai comunității române, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai corpului consular acreditat pe plan local.

Începând de luni, 9 decembrie, Consulatul General va fi deschis pentru public, oferind servicii consulare complete celor 172.000 de cetățeni români rezidenți în landul german Baden-Württemberg.

Adresă: Hauptstätter Str 70, 70178 Stuttgart;
Mai multe detalii pe site-ul consulatului: https://stuttgart.mae.ro

https://stuttgart.mae.ro/

Continuați să citiți în Ziarul Românesc