Sari la conținut

Bunicuța care a impresionat tot internetul. Şi-a vizitat fiica stabilită în Germania, revedere emoţionantă după mulţi ani

01/11/2022 16:35
Bătrânică România vizită fiica stabilită Germania

Români în Germania – O bătrânică din România, vizită la fiica stabilită în Germania. Imaginile au devenit virale. Femeia a fost filmată de când s-a urcat în avion și până când și-a reîntâlnit fiica după mult timp, iar imaginile vorbesc de la sine despre emoțiile femeii. Imaginile cu bătrânica emoționată au devenit virale pe Tik Tok, iar reacțiile internauților au fost și ele pe măsură. Fericirea și emoția de pe chipul brăzdat de riduri au umplut inimile românilor de emoție. Mulți dintre ei și-au adus aminte de părinții sau bunicii care nu mai sunt în viață și de care le este foarte dor.

Totul începe cu un clip în care bătrânica tocmai se urcă în avion, iar apoi este filmată în timpul călătoriei. Senină, femeia zâmbește ușor încurcată, emoționată, dar fericită la gândul că își va revedea după atâta timp fiica. Apoi, într-un alt clip, ea își întâlnește fiica, după ce avionul a aterizat în Germania. Imaginile sunt cu adevărat emoționante, la fel ca și trăirile bunicuței.
>>> Povestea lui Georgian Florian Grigorie în Germania: după 2 luni de muncă, doarme în gară și se întoarce acasă cu 60 de euro -EXCLUSIV

„Am plâns, privirea din avion era a bunicii materne”

„Când vor dispărea ei, va dispărea și onestitatea, iertarea, bunătatea și… credința! Sănătate multă bătrânilor noștri!”, a scris cineva.
„Eu nu știu, dar mereu când văd o asemenea bătrânică îmi vine să plâng parcă o văd pe bunica mea”, a mărturisit altcineva.
„Am plâns, privirea din avion era a bunicii materne”, a fost un alt comentariu.
„Draga de ea, am plâns gândindu-mă la mama pe care n-o mai am… Sănătate!”, a adăugat cineva.
„Această bunică a dat atâta iubire cândva acestor nepoți… acum strânge roadele dragostei. Să trăiți cu sănătate…”„Bunul Dumnezeu să îi dea sănătate, câtă fericire se vede pe chipul dânsei”, a observat un altul. „Ce ochi duioși are si plini de bunătate!” sau „Imaginea bunătății și bunului simț. Asta sunt bunicii noștri!”, au fost doar câteva dintre miile de comentarii postate la cele două videoclipuri. 

Bătrânică din România, în vizită la fiica stabilită în Germania. A văzut marea pentru prima dată

La scurt timp după ce videoclipul cu reacția bunicuței când ajunge pentru prima dată la fiica ei în Germania a devenit viral, românii au comentat și distribuit masiv filmulețul, iar familia sa a hotărât să o ducă să vadă marea. Bătrâna s-a bucurat nespus în momentul în care a văzut prima dată nisipul și apa, s-a bucurat de scoici ca un copil.

„Mamă, ai fost vreodată la mare?“, o întreabă Bogdan, nepotul.

„N-am fost…“

„Ești pregătită să vezi marea?“

„Dar nici nu știu pe unde-i…“, a fost răspunsul timid al bunicuței.

Comentariile nu au întârziat să apară. Iată doar câteva dintre ele: „Felicitări! M-as fi bucurat sa fi văzut si bunica mea marea, dar din păcate nu mai e.. si când a fost nu am putut sa o duc.. apreciază cat o ai!“
„Bucurie izvorâtă dintr-un suflet frumos“
„M-ai făcut sa plâng… bunica mea are 90 de ani și nu mai pot pleca la drum lung cu ea, dar regret din suflet ca nu am reușit sa ii fac așa o amintire“ 
„Și când te gândești ca părinții lor au luptat in război si datorita lor noi avem unde sa mergem vara“
„Ne faci sa ne simțim vinovați ca am omis un lucru important din viata bunicilor noștri, sunt multi cei care nu au văzut marea nici o data“
„Doamne ce minune de bunica! Sa fie sănătoasă sa se bucure de cei dragi sufletului ei …Tot respectul copiilor pt ce fac cu bunica“
„Fericită e mama, iar tu binecuvântat să fii că-i bucuri zilele și-i faci sufletul să râdă“