Sari la conținut

10.000 de români au protestat la Berlin împotriva Jugendamt care ține prizonieri copiii familiei Furdui

Etichete:
27/11/2022 16:49 - ACTUALIZAT 13/12/2022 21:29

Copiii familiei Furdui, prizonieri la Jugendamt – 10.000 de români au protestat la Berlin contra sechestrării de către statul german a copiilor familiei Furdui din Germania. Protestul a fost descris de senatorul Titus Corlățean pe Facebook.
>>> Germania, cazul confiscării celor 7 copii, familia Furdui: „Pe 26 aprilie în jurul orei 11:20, au intrat 2 persoane în curte, au spus că e ceva grav cu băiatul nostru David…”

Copiii familiei Furdui, prizonieri la Jugendamt

„Aceasta este pe scurt istoria unui protest fără precedent în inima Germaniei, la Berlin, în fața Porții Brandenburg, pe locul de altădată al Zidului Berlinului, organizat de comunitățile de români și bisericile creștine românești din Germania, Italia, Franța, Austria, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Suedia, Belgia,Grecia, la care se adaugă evident România și Republica Moldova. 10 000 de români, din care mulți au parcurs mii de kilometri și au îndurat ploaia, frigul și oboseala, pentru a arăta un exemplu de unitate românească și creștină fără precedent, curaj și demnitate, toate în sprijinul reunificării familiei Furdui din Germania!”, a anunțat pe Facebook senatorul Titus Corlățean.

Românii au protestat împotriva ținerii în prizonierat de către Jugendamt, abuziv și discriminatoriu, a copiilor Cameliei și lui Petru Furdui și pentru eliberarea lor din „lagărul” acestei odioase instituții germane. Românii au cerut repatrierea acestor copii în România! Am fost mândru să fiu azi în mijlocul acestor români! Avem încredere  că Domnul va da izbândă!, mai spune Corlățean.
>>> Cazul familiei Furdui, manifestație la Hanovra. „Condamnăm public instituţia de protecţie a copilului din Germania”

UPDATE: Naomi a fost eliberată

O uriașă bucurie pentru noi toți! Am aflat, în timpul mitingului de protest de la Berlin, că „sistemul” odios Jugendamt începe să cedeze! Naomi a fost eliberată și se află acum la părinții săi! 

Ceea ce nu se știe este că foarte probabil această abuzivă instituție germană s-a speriat atât de revolta publică a românilor, dar și de starea de sănătate a fetei, care s-a degradat vizibil în detenția la care au supus-o abuziv funcționarii Jugendamt, care au refuzat permanent să asculte strigătele unei copile care a solicitat repetat să fie întoarsă la părinți.

Naomi, ca și ceilalți copii, va avea foarte probabil nevoie de dragostea părinților și a celor apropiați și de îngrijire și consiliere. Când un copil de vârstă ei pierde peste 10 kg în ultimele săptămâni și ajunge la disperare, cineva ar trebui să răspundă administrativ sau chiar penal, pentru rele tratamente și abuz!, a scris ulterior Corlățean pe Facebook.
>>> Familia Furdui, Senator PNL: „CONDAMN PUBLIC instituţia de protecţie a copilului din Germania”

>>> Titus Corlățean: „Copiii familiei Furdui au fost luați ABUZIV de autoritățile germane”

Continuați să citiți în Ziarul Românesc