Doi oameni foarte diferiţi, care au ajuns în Germania în căutarea libertăţii.
Dan Cosma, român, ajuns aici în 1975, a făcut parte din formaţii legendare, cum ar fi „Romanticii” sau „Semnal M”, a căror muzică elibera spiritele celor forţaţi să trăiască sub comunism. Dan Cosma a venit în Germania în căutarea libertăţii. A găsit-o? A devenit profesor de muzică la Nürnberg.
Siegfried Werner, de origine germană, a venit aici tot din dorinţa arzătoare de a duce o viaţă liberă. A devenit om de afaceri, a avut o viaţă îmbelşugată. Se simte ca acasă în Germania. „Aici îmi trăiesc viaţa, am familia, îmi câştig existenţa”. Şi totuşi… „Am de multe ori impresia că oriunde mă aflu îmi lipseşte ceva. Pentru mine ACASĂ este acolo unde m-am născut.” Iată interviul realizat la Nürnberg de Lucian Ţîrlea cu domnii Dan Cosma şi Siegfried Werner.
Domnule Cosma, vă place să spuneţi despre dumneavoastră că sunteţi “fiu de moţ”! Ce se ascunde în spatele acestei aprecieri?
DC: «M-am născut la Câmpeni, judeţul Alba, în 25 aprilie 1947. Copilăria m-a legat de “Ţara Moţilor”, mărturisesc că am avut o copilărie de vis, de basm! Şi acum îmi aduc aminte cum prindeam peşti cu mâna de sub pietre în albia râului Arieş.
Ştiam la vârsta de şase ani să deosebesc ciupercile în pădure, din păcate darul acesta nu-l mai am acum, umblam desculţ sărind gardurile vecinilor în goană după fructe pe care deseori le mâncăm necoapte. Minunatele locuri ale “Ţării Moţilor” mi-au dăruit libertatea aceea care pentru mine este un lucru inestimabil în viaţa mea.»
Sunteţi acela care în anii ’60 înfiinţă în Cluj-Napoca primele formaţii de muzică rock, “Taifun”, respectiv “Index”. Mai apoi aţi făcut parte din grupurile” Romanticii” şi “Semnal M”. Cât de romantic a fost acel trecut în România şi ce “semnal” spiritual aţi primit în Germania, cu peste treizeci şi cinci de ani în urmă când v-aţi stabilit în Franken (Franconia)?
DC: «Colaborarea cu “Romanticii” şi “Semnal M” nu a fost neapărat romantică, dacă vreţi, fiindcă se făcea profesionism, ceea ce însemna disciplină, repetiţii, imprimări, concerte, lucruri care însă mi-au făcut plăcere.
Partea tristă era însă supravegherea din umbră a Securităţii statului lui Ceauşescu. Textele erau cenzurate.
Eu eram o persoană care se exprima liber şi deschis, ceea ce mi-a adus constrângeri în libertatea de mişcare; odată cu stabilirea în Germania am cunoscut ce înseamnă a te deplasa liber în toată Europa.
După trecerea anilor am realizat că această libertate este oarecum relativă: eşti o piesă dintrun angrenaj foarte bine construit, eşti împins intro anumită direcţie cu sau fără voia ta, direcţie care poate duce, dacă nu eşti atent, la o ştirbire a personalităţii. Această “organizare totală” este un factor de stres. »
„După trecerea anilor am realizat că această libertate este oarecum relativă”
Domnule Werner, dumneavoastră sunteţi de etnie germană, mai exact şvab din ţinuturile Banatului, v-aţi născut în 1971 intro comună în apropierea Timisoarei.Cât de romantică a fost pentru dumneavoastră România? Cât de liberă în acei ani, în anii până la plecarea în Germania?
SW: «Romantici au fost doar anii copilăriei, până undeva în clasa a patra; toată ziua mi-o petreceam cu prietenii de vârsta mea pe stradă, ne jucăm până se lasa noaptea iar părinţii umblau după noi să ne caute. Cu greu ne găseau!
Începând cu clasa a cincea am plecat la o şcoală în Timişoara, fiind de altfel singura posibilitate de a urma o şcoală germană. Am locuit la internat. Duminica seara plecam de acasă spre acel internat şi abia sâmbăta seara, după orele de curs reveneam acasă.
Timpul adolescenţei l-am petrecut cu prietenii, aş putea spune că randez-vous-urile cu fetele, “chefurile”, au fost romantice, vremurile în sine însă nu! Despre care “libertate” să îmi aduc aminte? Cine era cu adevărat liber în acei ani? Câţi dintre noi am putut spune ce gândim, ce vrem? Au existat alegeri libere?
Cine a putut călători unde ar fi dorit? “Legal” nu s-a putut trece graniţa ţării, cei care au încercat să o facă “ilegal” şi au fost prinşi de organele represive ale statului român au fost bătuţi zile întregi ori azvârliţi ani grei în închisorile comuniste. Alţii au fost împuşcaţi pe “fâşia” de graniţă, alţii au sfârşit înecaţi în Dunăre. Pentru că au vrut să trăiască în libertate!
“Miliţia” lui Ceauşescu era omniprezentă, veneau şi ne închideau discotecile fiindcă ascultăm muzica “străină”, dacă îndrăzneai să comentezi te luau la postul de miliţie, te legau de calorifer, te băteau bine, după care erai “liber” să mergi acasă.
Dacă ne vizitau rude din Germania, era obligatoriu să se anunţe la postul de miliţie, să dea informaţii exacte despre unde locuiau, cât timp aveau să rămână, cu cine se întâlnesc. Era o supraveghere totală! Aveam însă “libertatea” de a ne cumpăra cu bani, cafea sau ţigări locul de muncă, carnetul de şofer, tratamentul din spitale. »
Bănuiesc domnule Werner că motivele pentru care aţi părăsit România în urmă cu 25 de ani sunt de natură etnică? Vorbiţi ireproşabil limba română, cu toate că educaţia, creşterea dumneavoastră s-au desfăşurat în sânul familiei germane. Există un bagaj spiritual românesc pe care l-aţi adus cu dumneavoastră din România? Dacă da, s-a păstrat el aici sau cu timpul a devenit din ce în ce mai gol, mai lipsit de conţinut?
SW: «Nu pot spune că motivele ar fi fost sută la sută entice! A fost dorinţa arzătoare de a duce o viaţă mai bună, o viaţă liberă, dorinţa de a te realiza prin meritul şi efortul tău. Dorinţa aceasta nu am avut-o numai eu, că etnic german. Decizia de a părăsi România a fost poate uşurată şi de faptul că eram foarte tânăr şi cunoateam limba germană. Am venit în Germania la neamuri şi începutul nu mi s-a părut aşa de greu. Dar nimeni nu-şi părăseşte locul natal fără motiv.
Mi-a fost îngrozitor de greu să plec, dar gândiţi-vă că şi la ora actuală mulţi tineri părăsesc România fără a exista motive entice. Îşi doresc o viaţă decentă pentru ei şi familiile lor, cu toate că situaţia actuală a României este greu de comparat cu cea de pe vremea lui Ceauşescu.
Da, am adus cu mine un bagaj spiritual: sunt anii copilăriei, locul naşterii, prietenia pe care o păstrez în suflet vis a vis de prietenii de altă dată, sunt mormintele membrilor familiei mele care se afla în România. Indiferent de ceea ce se întâmplă în viaţa mea, eu acolo m-am născut. Ceea ce doare extrem de tare este că tot mai multe imagini pălesc cu trecerea timpului. “Ţin cu dinţii” de ceea ce pot păstra viu în amintire!»
Domnule Cosma vreau să vorbim despre cariera dumneavoastră profesională: aţi predat muzică la liceele “Scharrer” şi “Sigena” în Nürnberg până la pensionarea dumneavoastră în anul 2008. Sunteţi mulţumit? A fost această profesie una care v-a împlinit, sau, ţinând cont de faptul că sunteţi licenţiat şi la facultatea de construcţii, vă gândiţi astăzi că acum 35 de ani în urmă ar fi trebuit să luaţi o altă decizie?
DC: «Decizia luată a fost una corectă. Munca cu adolescenţii mi-a făcut deosebită plăcere primind din partea elevilor multe satisfacţii sufleteşti.
A fost dăruire reciprocă, le-am dăruit ce a fost bun în mine, mi-au dăruit bunătatea lor. Sunt momente fantastice când întâmplător mă întâlnesc pe stradă cu foşti elevi, chiar după douăzeci de ani, aceştia întrebându-mă: “ce mai faceţi, Herr Cosma?!”»
Dumneavoastră, domnule Werner aţi ales să renunţaţi la statutul de angajat intrând în mediul privat de afaceri, sunteţi aşadar propriul dumneavoastră stăpân. Cum aţi fost întâmpinat la început în Germania? Este cunoscut faptul , de altfel firesc, că etnia germană a jucat un oarecare rol în aşezarea lucrurilor. A jucat însă un rol şi în lansarea dumneavoastră profesională? Aţi avut de pildă avantajul cunoaşterii limbii germane.
SW: «Sincer să fiu îmi imaginasem startul altfel de cum s-a întâmplat; mai uşor, tocmai fiindcă cunoşteam limba germană. Pe lângă această, am venit din România cu o meserie foarte bună dar care din păcate nu m-a ajutat în Germania, fiind astfel nevoit să mă respecializez. În final sunt mulţumit în urma eforturilor depuse cu ceea ce am realizat.
Cât despre “întâmpinare” ştim cu toţii că nimeni nu te aşteaptă cu vreun sac de bani sau chiar cu braţele larg deschise. Întro ţară străină începe totul de la zero. Limba este foarte importantă, fiindcă fără ea nu poţi evolua, însă nu ajunge numai atât. Fără hărnicie şi voinţă, baţi pasul pe loc.
Dacă ai “căzut” trebuie să te ridici şi să nu dai vina pe alţii! Nu este nimeni vinovat pentru nereuşitele tale, asta a trebuit să învăţ extreme de repede.»
„Nimeni nu te aşteaptă cu braţele larg deschise”
Domnule Cosma, mergeţi des în România, aveţi acolo prieteni. Cum îi regăsiţi? Ce s-a schimbat la ei, ce s-a schimbat la dumneavoastră în ultimii 25 de ani ?
DC: «Descopăr că la vechii prieteni nu s-a schimbat aproape nimic, relaţiile de prietenie au rămas aceleaşi. În ceea ce mă priveşte viaţa din Germania m-a schimbat întro oarecare măsură, am rămas un om deschis şi orice personalitate deschisă asimilează schimbări în timp. Oriunde ai fi, după părerea mea. Eu simt că am urcat pe scara spirituală, de pildă.»
Dar dumneavoastră domnule Werner? Vă pun aceasi întrebare ca şi domnului Cosma.
SW: «Merg la rândul meu în România, cât de des pot. Mă bucur nespus să-mi revăd prietenii, însă timpul fuge prea repede şi ne regăsim parcă mai bătrâni după ultima vizită. Doare, să ştiţi!
Dar aşa este viaţa, nu mai suntem cei de la sfârşitul anilor ’80, poate doar în suflet. Trist este că am “schimbat” de a merge la nunţi cu a merge la înmormântări, uneori.»
Domnule Cosma ce definiţi ACASĂ? Unde sunteţi dumneavoastră acasă?
DC: «Greu de definit! Este tare greu de definit! Atunci când rămân ceva mai mult timp în România mă bucur la revenirea în Germania şi invers. Ciudat, nu?! »
Dumneavoastră domnule Werner aţi putea spune, ţinând mai ales cont de apartenenţa la etnia germană, că sunteţi în Germania ACASĂ? V-aţi întors, aşadar, după sute de ani, acasă?
SW: «Nu este aşa de simplu! Dacă mă întorc de undeva din concediu, mă bucur să ajung la mine acasă, în Germania. Aici îmi trăiesc viaţa, am familia, îmi câştig existenţa. Cu această situaţie în viaţă aş putea spune că m-am “aranjat”. Conştientizez că şansele de a mă întoarce în România sunt mici. Copilul nostru creşte şi merge la şcoală aici, în Nürnberg. Nu cred că aş putea pleca şi să-l las aici chiar dacă, în câţiva ani are să devină matur, o să întemeieze o familie. Nu ştiu… este o hotărâre raţională, pragmatică?
Dacă plec în România vorbim despre un alt fel de ACASĂ, când ajung în comună în care m-am născut şi văd strada principală, casa natală, câmpurile, lanurile, copacii, cimitirul, biserica, clădirile unde mă jucam copil fiind, locul de mine ştiut unde am sărutat prima oară o fată, băncile din parcul unde stăteam până în noapte târzie şi ascultam prieteni cântând la chitară… aceste amintiri mă răscolesc, mă emoţionează. Am de multe ori impresia că oriunde mă aflu îmi lipseşte ceva. Pentru mine ACASĂ este acolo unde m-am născut.»
Întro vizita recentă a Papei Francisc la Istanbul, acesta vorbea despre reunificarea bisericii ortodoxe cu cea catolică. Cum vedeţi dumneavoastră această chestiune care, de altfel a dat de-a lungul istoriei naştere la aprigi controverse?
DC: «Propunerea este binevenită, să nu uităm: credinţa creştină este unică. Dezbinarea au făcut-o oamenii dovedind firea lor pământeană şi nu pe cea dumnezeiască.»
SW: «Eu sunt de părere că biserica mai tot timpul s-a ocupat de politica şi de a face averi! A avut prea puţin grijă de credincioşi. Probabil acesta a fost şi motivul pentru care s-a ajuns la despărţirea ei! Dar este adevărat, dând atenţie la ceea ce se întâmplă la nivel global în ceea ce priveşte unele religii, reunificarea bisericii ortodoxe cu cea catolică ar întări creştinismul.»
Domnule Cosma România are un nou preşedinte, de etnie germană. Care sunt aşteptările dumneavoastră de la noul preşedinte, privind poate chiar din prisma romanului care trăieşte în Germania?
DC: «Pentru mine Germania este în lume un model de management politic. Îmi doresc ca domnul preşedinte Iohannis să folosească în România pe cât posibil mecanismele acestui management. Ar fi benefic pentru ţară.»
Domnule Werner este pentru dumneavoastră în mod special un motiv de mândrie că în fruntea statului unde v-aţi născut şi aţi trăit o bună parte din viaţă se afla acum un etnic german? Sunt aşteptările dumneavoastră altele decât cele ale romanilor? Sunt, să spunem aşa, aşteptări mai “nemţeşti”?
SW: «Nu am motive, personal, să fiu mândru din această perspectivă, fiindcă nu etnia este aceea care joacă rolul primordial. Importantă este rezolvarea problemelor uriaşe cu care se confruntă România ori, cine le va rezolva în final nu are legătură cu etnia germană. »
Credeţi domnule Cosma că Germania, pe lângă relaţiile intereuropene, inter -NATO pe care le are cu România, va căuta în urma rezultatului scrutinului din 16 noiembrie 2014 să aprofundeze, să adâncească un alt fel de relaţii cu România? Se va simţi domnul preşedinte Iohannis la rândul domniei sale antrenat intrun anume fel de politică, în ceea ce priveşte Germania? Îl va “obliga” etnia sau funcţia?
DC: «Cunoscându-i foarte bine pe nemţi apreciez că domnul Iohannis va face cu siguranţă acest lucru. Funcţia îl va obliga pe domnul preşedinte Iohannis să apropie mai mult România de Germania, acesta fiind cu siguranţă un lucru benefic pentru romani.»
Ce părere are domnul Werner în această privinţă?
SW: «Haideţi să fim realişti! După ce domnul Ponta şi-a arătat deschis simpatia pentru China, cred că ţările vestice, inclusiv susţinătorul nostru tradiţional Franţa, care are totuşi afinităţi socialiste, nu ne privesc cu ochi foarte “dulci”.
România trebuie să respecte tratatele şi să se dovedească a fi un partener loial familiei europene. Marile puteri precum Germania, Marea Britanie, Franţa nu au răbdarea, mai ales întro lume globalizată, nu au voinţă de a aştepta o Românie care în loc să meargă înainte, ar merge în trecut. Cred că se înşeală cei ce cred că relaţiile României cu Vestul, cu Germania, se vor aprofunda doar datorită etniei domnului Iohannis.»
Comunitatea românească din Nürnberg şi împrejurimi este estimată la cifra de 30.000 de suflete. Această comunitate are atât realizările sale cât şi neîmplinirile, doleanţele ei. Consideraţi oportună înfiinţarea la Nürnberg a unui consulat onorific român?
DC: «Da! Însă eficienta acestui consulat onorific va depinde de seriozitatea şefilor politici de la Bucureşti. Indubitabil!»
SW: «Nu numai un consulat onorific ar trebui înfiinţat, ci chiar o reprezentanţă a Ministerului român al Economiei, cu sectoarele aferente. Sunt necesare şi legături permanente ale marilor oraşe româneşti cu Nürnberg-ul pe calea aerului. Sunt foarte multe de făcut, este nevoie de mult mai multe iniţiative pentru a îmbunătăţi, pentru a da un nou contur imaginii României în Germania.»
Domnule Cosma ce aşteptări aveţi de la societatea germană şi ce-i doriţi acesteia în calitatea dumneavoastră de român?
DC: «Doresc ca societatea germană să devină mai flexibilă problemelor care există în momentul de faţă în lume.»
Domnule Werner care sunt aşteptările dumneavoastră de la comunitatea română din Nürnberg şi ce-i doriţi acesteia în calitatea dumneavoastră de etnic german?
SW: «Îmi doresc ca integrarea celor veniţi în noua împrejurare să reuşească. Aceasta implica învăţarea cât mai repede a limbii germane şi acceptarea regulilor de zi cu zi. “Confruntarea” între “străini” şi localnicii germani o găsesc normală, o trăiesc eu însumi pe alocuri.
Ea trebuie să rămână o confruntare constructivă, avem multe de învăţat unii de la ceilalţi. În ochii localnicilor germani eu nu voi fi niciodată “neamţ” fiindcă nu m-am născut aici. Este adevărat, cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun ascult colindele lui Ştefan Hruşcă, iar pentru 2015 le doresc deopotrivă tuturor un An Nou fericit! »
Domnule Cosma, domnule Werner, vă mulţumesc pentru interviu.
Lucian Ţîrlea, Nürnberg