Sari la conținut

Germania caută cu disperare lucrători calificați. Numărul lor s-a redus cu 25% anul trecut

Etichete:
23/06/2021 15:45 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:03

Odată cu reducerea imigrației din UE, guvernul german se teme că tot mai multe companii efectiv nu vor mai avea de unde să angajeze lucrători calificați.

Comisarul german pentru Integrare, Annette Widmann-Mauz, a avertizat că economia germană se află într-o căutare „disperată” de forță de muncă calificată.

Într-un interviu publicat de RedaktionsNetzwerk Deutschland, politicienii Uniunii Creștine Democrate (CDU) au dezvăluit că în companiile germane lipsesc deja în jur de 270.000 de lucrători calificați.

Firmele germane, interesate să angajeze muncitori calificați care părăsesc Marea Britanie din cauza Brexit-ului

Potrivit comisarului Widmann-Mauz, acest lucru se datorează cel puțin parțial unei scăderi a imigrației calificate în UE, care include meseriași, ingineri, asistenți medicali, îngrijitori, bucătari și lucrători din sectorul metalurgiei.

„Numărul de lucrători calificați din UE a scăzut în Germania cu aproximativ 25% anul trecut”, a spus ea.

O gamă largă de industrii germane – inclusiv a construcțiilor, produselor alimentare și asistenței medicale – au ajuns să se bazeze mult pe o forță de muncă formată în mare parte din imigranți veniți din întreaga UE în ultimii ani.

Germania duce lipsă de muncitori calificaţi, SPD vrea să schimbe legea imigraţiei

Această forță de muncă poate fi creditată cu o creștere anuală de 0,2% a economiei germane în ultimii ani, a explicat Widmann-Mauz.

Deși Covid-19 pare să fi agravat problema, guvernul german încearcă să-și reducă deficitul de competențe de câțiva ani.

În 2019, guvernul a elaborat un proiect de lege menit să faciliteze migrația lucrătorilor calificați în Germania. Dar legea a intrat în vigoare în martie 2020 – luna primului blocaj național Covid-19 în Germania.

«Nu găsim muncitori, nici calificaţi, nici necalificaţi», companiile româneşti nu au cu cine lucra şi vor imigranţi

În acel moment, aproximativ 30% dintre companiile germane declarau că au fost afectate de lipsa forței de muncă, potrivit Barometrului KfW-ifo Skilled Labour.

Legea a urmărit să încurajeze noi tipuri de imigrație calificată prin extinderea definiției unui „profesionist calificat” pentru a include imigranții cu formare profesională, nu numai cu calificări academice.

Potrivit unui raport recent al KfW-ifo, 23,7% dintre companiile germane au raportat o lipsă de personal calificat în aprilie 2021.