O fetiță de origine română, în vârstă de 10 ani, a fost aplaudată la scenă deschisă, la un concurs de talente din Germania. Elena Turcan a câștigat premiul cel mare, de 50.000 de euro, al emisiunii ”Das Supertalent” de pe canalul RTL.
Fetiţa de 10 ani a unor români emigraţi în urmă cu 19 ani în Germania a câştigat finala emisiunii ”Das Supertalent”, difuzată de postul RTL. Sezonul cu numărul 15 a început pe 2 octombrie, iar Elena a fost chiar primul concurent care a urcat pe scenă în faţa juriului, scrie Adevărul.
Fetiţa i-a făcut să plângă pe juraţi şi a fost prima concurentă care a primit buzz de aur, ajungând astfel direct în finală. Unul dintre juraţi a crezut iniţial că ce face fetiţa este playback.
„Când ai început să cânţi, la început am crezut că este un playback”, a spus juratul Michael Michalsky.
Ovații din partea publicului
Elena a impresionat cu interpretarea piesei „O mio babbino caro”, de Giacomo Puccini, din opera „Gianni Schicchi”, care a avut premiera în 1918.
Fetiţa de 10 ani a primit ovaţii în picioare din partea publicului. „Eşti un copil-minune!”, i-a spus designerul de modă Michael Michalsky, care a subliniat că i s-a făcut pielea de găină ascultând-o.
El a fost şi juratul care a apăsat butonul de aur şi a trimis-o direct în finală.
O româncă a fost aleasă în juriul unei emisiuni de talente din Germania
Părinții fetei au venit din România în 2002
Părinţii fetiţei, Gabriel şi Laura Turcan, au emigrat în 2002 în Germania.
![](https://ziarulromanesc.de/wp-content/uploads/2021/12/image-12.png)
Elena e cea mai mică dintre cei trei copii ai lor, fetiţa mai are un frate şi o soră, Tudor şi Maria.
„Vreau să fac oamenii fericiţi când cânt”, spune Elena. Micuţa cântăreaţă a atins pe toată lumea cu vocea ei. „Las tot ce este în mine să iasă la suprafaţă şi asta este în mare parte bucurie”, a mărturisit Elena.
Mama ei spune că Elena şi-a arătat talentul de când era mic copil. „Fredona de copil şi toată lumea când o auzea spunea: locul Elenei e pe scenă”, a mărturisit mama sa.
Fetiţa a câştigat marele premiu pus la bătaie de organizatorii concursului, a cărui valoare este de 50.000 de euro.