Sari la conținut

Doi români au furat din coletele DHL în Germania, câți ani de închisoare riscă

20/09/2021 08:51 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:17

Au furat din coletele DHL pe care trebuiau să le livreze clienților, apoi au fugit în România. Dar au fost prinși, arestați și vor fi extrădați în Germania pentru a fi judecați.

Radu Topală şi Gheorghiţă Sitaru îşi găsiseră loc de muncă în Germania, la un subcontractor pentru DHL Express. Topală lucra ca livrator de colete, iar Sitaru răspundea de primirea pachetelor la depozitul din oraşul bavarez Unterschleissheim.

În octombrie 2018, cei doi, împreună cu un alt lucrător român, au căzut de acord să deschidă coletele rămase nelivrate şi să caute în ele obiecte de valoare. Au deschis cinci colete care ar fi trebuit să ajungă în localitatea Neufahrn, însuşindu-şi un telefon iPhone 8 Plus, două iPhone X, o placă video Asus şi un notebook Apple în valoare totală de aproximativ 8.000 de euro. Cei trei au mai deschis şi alte şase colete, în care nu au găsit însă nimic de valoare.

În aprilie 2020, Judecătoria München a emis un mandat naţional de arestare, iar în iunie a fost emis şi unul european. În cursul lunii august a acestui an, Topală şi Sitaru au fost depistaţi în România, fiind reţinuţi.

Curier din Caracal, condamnat în Germania pentru furtul a șapte colete în valoare de 35.000 de euro

Furt de colete în prima zi de muncă la o firmă de curierat din Germania: „Le ducem la un orfelinat din România”

Șofer român de TIR și soția sa, hoți de colete în Germania: „Aveam datorii de 20.000 de euro”

Ca urmare a solicitării autorităţilor germane, Curtea de Apel ieşeană a luat în discuţie extrădarea lor, pentru continuarea acţiunii penale.

Cei doi sunt cercetaţi în Germania pentru furt, violarea corespondenţei, deteriorare de bunuri şi manipulare ilegală de date, ca şi de complicitate la aceste fapte.

Pentru primele două infracţiuni, codul penal german prevede o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare, iar pentru ultimele două, de până la 2 ani. Faptele se regăsesc şi în codul penal român, cu limite de pedeapsă comparabile. Magistraţii Curţii de Apel au aprobat solicitarea colegilor germani, cei doi urmând să fie extrădaţi, scrie ziaruldeiasi.ro.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc