Sari la conținut

O româncă şi fiul ei, daţi afară cu poliția din avion. „Altfel debarcăm toți pasagerii”

Etichete:
17/07/2023 17:44 - ACTUALIZAT 17/07/2023 17:44
româncă şi fiul ei evacuaţi avion Wizz Air

O româncă şi fiul ei, evacuaţi dintr-un avion Wizz Air – O pasageră de origine română şi fiul ei au fost daţi afară de la bordul avionului companiei Wizz Air după un schimb de replici tensionat cu o stewardesă. Femeia a fost evacuată cu poliția la cererea echipajului. (Continuați să citiți după fotografie)
>>> Câți bani primește un neamț la pensie după 40 de ani de muncă

Totul a început atunci când o stewardesă, vizibil deranjată, i-a cerut pasagerei românce să părăsească avionul, după un schimb de replici care nu a fost filmat. Un videoclip postat pe reţelele de socializare surprinde momentul în care pasagera româncă declară că nu mai dorește să călătorească cu respectiva companie aeriană. Stewardesa i-a răspuns cu un comentariu ironic, sugerând că ar fi trebuit să se gândească la asta dinainte.

„Eu nu mai călătoresc cu voi”, spune românca.

„Păi nu mai călătoriți, trebuia să vă gândiți de la bun început”, îi răspunde stewardesa de la Wizz Air.

Discuția a escaladat rapid, iar un alt pasager a intervenit, întrebând cine va plăti costurile rezervării dacă o dă afară din avion. Atunci, pasagera a încercat să-și ceară scuze, menționând că trebuie să ajungă cu copilul ei undeva, dar stewardesa i-a spus că este prea târziu.

„Păi și banii cine îi plătește doamnă?”, a întrebat un alt pasager.

„Banii ca banii, dar copilul trebuie să ajungă. Uitați îmi cer scuze doamnă, lăsați-mă să rămân”, spune românca.

O româncă şi fiul ei, evacuaţi dintr-un avion Wizz Air. Stewardesa a chemat poliţia

Un ofițer de poliție a fost chemat la fața locului pentru a calma situația. Pasagera de origine română s-a adresat calm polițistului, afirmând că nu a insultat pe nimeni. Polițistul a explicat că echipajul a refuzat să o transporte. Și i-a oferit două opțiuni: să coboare de bună voie sau să debarce întregul avion și să continue discuția cu poliția. „Eu n-am jignit pe nimeni”, a spus românca. Citiți și >>> Iată țările unde putem călători cu pașaportul românesc, lista cu statele care nu ne cer viză și acceptă și cartea de identitate

Polițistul, însă, a continuat să ți explice: „Ascultați-mă, echipajul a transmis că refuză să vă transporte. În acest moment avem două variante. Coborâți de bună voie sau dacă nu debarcăm tot avionul și dumneavoastră veniți cu noi și-mi spuneți ce s-a întâmplat”. Într-un final pasagera, împreună cu fiul ei minor, a ales să se debarce, menționând că, în altă situație, ar fi cerut debarcarea întregului avion.

Sursa: ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc