Sari la conținut

Româncă prinsă la volanul unui TIR fără acest document obligatoriu. Poliția germană nu a iertat-o

Etichete:
15/08/2025 19:15 - ACTUALIZAT 15/08/2025 19:15

O șoferiță de camion din România, în vârstă de 53 de ani, este acum cercetată penal în Germania după ce a fost oprită, luni dimineață, 11 august, de un inspector al Oficiului Federal pentru Logistică și Mobilitate (BALM) în parcarea din Leipheim. Femeia se afla la volanul unui TIR înmatriculat în Italia, iar controlul de rutină a scos la iveală mai multe nereguli.

Potrivit poliției, pe lângă încălcări ale legislației privind transportul deșeurilor, inspectorul a descoperit că permisul de conducere era expirat, ceea ce făcea ilegală continuarea cursei. Autoritățile au solicitat intervenția poliției rutiere din Günzburg, care a preluat cazul, a dispus oprirea imediată a vehiculului și a întocmit acte pentru deschiderea unui dosar penal.

După finalizarea formalităților și emiterea procesului-verbal, șoferița din România a fost eliberată, însă nu și-a mai putut continua deplasarea în calitate de conducător auto.
CITIȚI ȘI ► Camion condus de o româncă, implicat într-un grav accident. Viața unui bebeluș de 9 luni este în pericol

Alt incident cu un român în Germania

Tot în Germania, pe 11 august, în jurul orei 22:00, un român de 28 de ani a fost oprit pentru control de către Poliția Federală Chemnitz la punctul de frontieră Reitzenhain. În urma verificării în bazele de date, agenții au descoperit că pe numele acestuia exista un mandat de executare a pedepsei, emis de Parchetul din Bayreuth, pentru conducere sub influența alcoolului, informează un comunicat de presă al poliției germane.

Tânărul avea de achitat o amendă considerabilă, în valoare de peste 5.000 de euro, dar nu a reușit să plătească suma pe loc. În consecință, a fost reținut și transportat la penitenciarul din Zwickau, unde urmează să execute pedeapsa prevăzută de hotărârea judecătorească.