O româncă, șoferiță de camion, a fost depistată conducând duminica pe o autostradă din Germania, deși în această zi există o interdicție impusă de autorități. Grupul de Control al Traficului Greu din Günzburg au oprit vehiculul greu pe autostrada A8, în parcarea Leipheim.
Camionul era încărcat cu textile, motiv pentru care agenții i-au cerut șoferiței profesioniste din România, în vârstă de 42 de ani, o scutire de la interdicția de circulație duminica pentru camioanele de peste 7,5 tone.
CITIȚI ȘI ► Interdicția pentru camioane în Germania în 2024. Amenzi mari pentru nerespectarea interdicției
Șoferița nu a putut prezenta această scutire, dar a declarat că știa că nu are voie să conducă. Cu toate acestea, a susținut că i s-a cerut de către firma de transporturi să facă acest lucru, motiv pentru care a încălcat interdicția de circulație. (Continuă mai jos)
CITIȚI ȘI ► A circulat în Germania fără asigurarea auto obligatorie. Cât va sta românul după gratii
Poliția a reținut de la șoferiță o garanție în valoare de câteva sute de euro în vederea efectuării procedurilor de aplicare a unei amenzi. Împotriva companiei de transport, agenții de control al traficului greu au inițiat o procedură de confiscare a profitului, care va duce la o amendă de mii de euro.