Trupul neînsufleţit al Ioanei Condea, tânăra din Prahova omorâtă în bătaie într-un motel din Germania de către un proxenet român, a fost adus în ţară, informează Adevărul.
Ioana va fi înmormântată marţi, 5 februarie, în comuna de unde a plecat în urmă cu cinci ani să strângă bani pentru copilul ei.
Maşina mortuară care a transportat din Köln trupul neînsufleţit al Ioanei Condea a ajuns în România în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar sicriul a fost depus în biserica din satul Bobolia din comuna Poiana Câmpina.
Înmormântarea a fost programată pentru marţi, 5 februarie. Familia a primit un ajutor de urgență de 1.000 de lei.
Ioana Condea, care avea 24 de ani, a murit în data de 13 ianuarie, după mai bine de patru ani de chin pe un pat de spital, timp în care a fost hrănită artificial, într-un cămin-spital din Köln, îngrijită de măicuţe.
Ioana a fost bătută cu bestialitate de Robert Tănase, un proxenet român. Fata a fost lovită în zona capului şi opărită cu acetonă în zona genitală.
Deşi a fost operată pe creier într-o clinică din Germania, Ioana nu şi-a mai revenit după intervenţia chirurgicală. Era conştientă, dar nu-şi mai putea mişca decât capul. Acesta a fost motivul pentru care familia din România a decis să o lase pe Ioana în Germania în speranţa că medicii de aici pot face o minunte.
Tânăra a fost răpusă însă de o complicaţie medicală ce i-a afectat plămânii.