
Românca din Germania care „vinde” toate hotelurile la care se angajează! Ea a devenit virală pe TikTok cu o poveste care a stârnit râsete și mii de comentarii. Clipul ei începe cu fraza care i-a cucerit pe toți: „Deci fiți atenți să vedeți și voi ce noroc am eu în viață.”
Românca din Germania care „vinde” toate hotelurile la care se angajează
Femeia povestește cu umor cum, de cinci ani, locuiește într-un mic sat turistic din sudul Germaniei, aproape de Elveția, „prin munți, păduri, totul superb, efectiv”. Timp de patru ani și jumătate a lucrat la un hotel mic de familie, cu doar 30 de camere, unde – după cum spune – „munca era puțină, banii mulți și totul superb”.
Numai că într-o zi, hotelul s-a vândut. „Nicio problemă”, spune românca râzând, „satul are 20 de hoteluri, e loc pentru toată lumea”. Așa că și-a depus CV-ul la altul. Numai că… s-a vândut și ăla.
>>> Citiți și: Românii din Germania aruncă mii de euro pe fereastră! O tânără spune adevărul pe care nimeni nu-l recunoaște
„Bine, zic, nu-i nimic, că m-au sunat ăștia de la alt hotel. M-am angajat, lucrez de două luni – și s-a vândut și ăsta!”, povestește ea în hohote, stârnind reacții amuzate de la alți români din Germania care au glumit că ar trebui „să fie plătită de agențiile imobiliare”.
Final fericit – cu salariu mărit
De data asta, vestea e totuși bună: noii proprietari sunt de treabă și nu intenționează să închidă hotelul. „O să închidă doar în decembrie, o lună, dar ne plătesc salariul întreg și ne măresc și salariul. Eu zic că-i bine!”, spune ea mulțumită.
Lucrează doar cinci ore pe zi, ocupându-se atât de camere, cât și de servirea clienților, și declară că e foarte mulțumită cu locul ei de muncă: „Sunt și camerește, și kerner – și dacă mărește salariul, eu nu zic nu!”