Sari la conținut

Româncă depistată cu COVID-19 în insula Creta. Femeia ar veni din Germania

Etichete:
05/07/2020 10:24 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:50

O româncă aflată în concediu cu soțul ei în insula greacă Creta a fost confirmată sâmbătă ca fiind infectată cu noul coronaviru. Este primul caz de coronavirus confirmat în rândul turiştilor străini în insula greacă Creta. Tour operatorii au aflat însă, în urma propriilor verificări, că femeia nu plecase din România, ci, cel mai probabil din Germania.

Turista a ajuns în Grecia joi, 2 iulie, cu o cursă charter, cu escală la Atena, având ca destinaţie Insula Creta. Femeia este în prezent în autoizolare la hotel, urmând să fie transportat la o altă unitate hotelieră, în carantină, a informat, sâmbătă, şi Ministerul Afacerilor Externe.

„Toţi pasagerii cursei aeriene respective au fost testaţi la sosire pentru COVID-19, iar rezultatele testelor prelucrate până la acest moment au confirmat un singur caz pozitiv. În prezent, cetăţeanul român este în autoizolare la hotel urmând să fie transportat la o unitate hotelieră desemnată ca locaţie pentru carantină. Conform datelor oficiale comunicate de către autorităţile elene, o anchetă epidemiologică vizând contacţii direcţi ai persoanei depistate pozitiv este în curs. Persoanele depistate pozitiv vor fi plasate în carantină, iar cele cu rezultat negativ al testării îşi vor putea continua sejurul”, a precizat sursa citată.

Românca ar veni din Germania

Agenţiile de turism din România au identificat relativ simplu că urista depistată pozitiv la coronavirus în insula Creta, Grecia, este de origine română, dar nu trăieşte în România, ci în altă ţată UE. Cel mai probabil, Germania.

Deşi MAE a confirmat că românca depistatp pozitiv a ajuns în Grecia în data de 2 iulie cu o cursă aeriană charter cu escală la Atena, se pare că la acea dată, nu a existat niciun zbor charter din România în Creta. Acest lucru a pus semne de întrebare despre provenienţa româncei depistate pozitiv la coronavirus.

Conform unei postări pe Facebook a directorului Christian Tour, Cristian Pandel, deşi nu este confrmat pe căi oficiale, turista ar avea cetăţenie română însă trăieşte în Germania. Acesta a ajuns în Creta joi cu o cursă Der Touristic. Primele avione charter care au zburat din România în Grecia după redeschiderea aeroporturilor au fost organizate, miercuri, 1 iulie, de Christian Tour. O cursă a fost în Creta (Heraklion), iar cealaltă în Rhodos. În ambele cazuri, autorităţile elene au efectuat testarea în cazul tuturor pasagerilor, nu aleatoriu, aşa cum este procedura la ora actuală. Toţi cei aproximativ 400 de pasageri au primit rezultatul negativ.

De asemenea, consultantul în turism Răzvan Pascu spun că informaţia celor de la MAE nu este tocmai corectă. Pascu a scris pe pagina sa de socializare că a făcut o anchetă proprie în acest caz şi a descoperit altceva. „În comunicatul MAE este fie o eroare, fie ceva care nu are legătură cu România. Scrie că turista a fost într-un charter care a zburat în Creta via Atena. Din România, însă, nu există aşa ceva”, susţine Pascu.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc