Româncă celebră în lumea operei din Berlin: «Să vii din România e un avantaj…»

Doar doi ani i-au trebuit tinerei mezzosoprane Judit Kutasi, originară din Timişoara, pentru a-şi crea un renume printre artiştii lirici din Germania, alături de care vocea sa plină şi gravă străluceşte cel mai adesea pe scena Operei din Berlin.

Visând încă din perioada studenţiei la o carieră internațională în lumea operei, Judit a primit această şansă în 2016, când a semnat un contract cu Opera din Berlin, după o experienţă de trei ani acumulată la Opera din Zürich (Elveţia). «Acomodarea în Germania a fost destul de ușoară şi cred că este în spiritul românesc să ne adaptăm repede oricărei culturi europene. M-a impresionat foarte tare istoria Berlinului, orașul în sine are o energie foarte bună, ce m-a și determinat să locuiesc aici. Tot timpul am avut o viziune clară de ce vreau în viață și cred că asta m-a făcut să muncesc mereu mai mult, să îmi depășesc limitele și să nu mă las captivă tentațiilor care m-ar fi îndepărtat de țelul meu. Îmi doream din timpul facultăţii o carieră internaţională, iar Germania mi-a oferit această şansă. Înainte de Berlin am mai locuit în Elveția, trei ani, unde am fost angajata Operei din Zürich».

Când şi cum v-aţi îndrăgostit de muzica de operă?

De la 11 ani am studiat pian și violoncel, ascultam muzică simfonică în cea mai mare parte, de muzica de operă îndrăgostindu-mă cu adevărat în liceu, când am ajuns să iau ore de canto cu distinsa soprană Viorica Pop Ivan, solistă a Operei din orașul Timișoara, cea care mi-a insuflat și imboldul pentru muzica de operă, recunoscându-mi talentul, dăruirea și un timbru vocal aparte.

Dar care a fost primul contact cu muzica, vă mai amintiţi?

A fost încă de la frageda vârstă de trei ani, când, îndrumată fiind de bunica (paternă), recitam poezii și cântam în biserica din localitatea natală. Pot spune că încă de atunci am deprins înclinația către muzică, artă, poezie…pe care nu le-am mai părăsit niciodată.

Printre mentori, aţi avut-o şi pe celebra soprană Lavinia Cherecheş. Care este cel mai preţios sfat pe care vi l-a dat?

Am avut marele noroc și deosebita onoare de a fi studenta d-nei Lavinia Cherecheș la Facultatea de Muzică din Oradea. De atunci am început o frumoasă colaborare și prietenie, care ține deja de 13 ani. Impulsul și determinarea încă atât de vii și puternice le găsesc mereu în cuvintele d-nei Cherecheș, acelea că dacă voi face față cu brio orelor de canto, la fel va fi mereu oriunde, pe orice scenă a lumii, distinsa soprană regăsind în mine o parte din talentul mătușii sale, celebra Virginia Zeani, și îndrumându-mă să îmi amintesc mereu cine sunt, de unde vin, și că spiritul și talentul dnei Zeani mă va însoții mereu, oriunde.

Care a fost cel mai important rol de până acum? Dar cele mai îndrăgite personaje interpretate?

Primul meu rol important, din punctul meu de vedere, a fost Ulrica din «Bal Mascat», de G. Verdi, în 2015, la Teatrul Massimo din Palermo (Italia). A fost debut de rol și de teatru, un pas foarte important în definirea repertoriului pe care urma să îl fac apoi. Rolurile cele mai apropiate sufletului meu ar fi Eboli din «Don Carlo», Azucena din «Il Trovatore», Amneris din «Aida», Ulrica din «Bal Mascat», Carmen, Dalila, care mi se potrivesc şi sunt în egală măsură preferatele mele.

În prezent sunteţi solistă la Deutsche Oper Berlin. Cum ați ajuns aici?

În urma unei audiții, am ajuns să fiu contractată și, din 2016, sunt fericită și în egală măsură onorată să colaborez cu Deutsche Oper Berlin, care este ca o mare familie pentru mine. Absolut toți colegii sunt foarte drăguți, primitori și mereu mi-au acordat tot suportul și încrederea lor.

Cum este viaţa de artist la Berlin? Este un dezavantaj să vii dintr-o ţară ca România?

Viața de artist cred că este la fel ca peste tot – studiu, muncă, spectacole și din nou studiu. Eu nu văd România ca fiind un deficit, ba chiar un avantaj, având în vedere moștenirea extraordinară de cântăreți de operă, artiști excepționali care și-au dat concursul și au excelat pe cele mai mari scene ale lumii. Cred că nu contează de unde vii, dacă talentul este însoțit de multă sârguință și dedicație, sunt convinsă că nu poți rata nicio oportunitate, care inevitabil are să apară.

Veniţi din Timişoara…Ce vă lipseşte cel mai mult de acasă şi care este marea deosebire dintre viaţa culturală de aici şi cea din ţară?

Îmi lipseşte familia mea, călătoresc atât de mult, încât reușesc foarte rar să ajung acasă. Viața culturală e mai diferită în Germania pentru că se folosesc sisteme diferite de susținere a culturii, dar am observat că în ultimii ani se fac foarte multe progrese şi în România, ceea ce mă bucură foarte mult.

Aţi luat pulsul scenelor din Zürich, Berlin, Stockholm, Santiago de Chile, Palermo şi al multor altora. Unde este cel mai bine?

Excluzând scena Operei din Berlin, care este de ceva vreme «acasă», pe toate scenele lumii mă simt minunat, pentru că scena este viața unui artist, în ciuda locației, mărimii sau notorietății ei.

Aveţi spectacole şi în România?

Având deja un orar destul de încărcat, iar invitațiile din partea organizatorilor români pentru spectacole nesuprapunându-se peste perioadele mai libere din calendarul meu, nu întrevăd posibilitatea de a susține prea curând vreun spectacol în România.

Cea mai frumoasă amintire din cariera dumneavoastră?

Toate amintirile legate de spectacolele mele sunt frumoase, însă niciuna ca acea senzație pe care am avut-o pășind pentru prima dată pe scena Teatrului Scala din Milano. A fost, poate, un vis al copilăriei împlinit sau emoția stârnită de grandoarea și notorietatea Teatrului Scala, poate și a marilor nume ale scenei de operă care au pășit acolo de-a lungul timpului, poate toate la un loc…

O recomandare pentru tinerii care doresc să urmeze o carieră în operă?

Le recomand foarte multă muncă și implicare, să fie onești cu propria persoană, smerenie și dăruire. Și să se întrebe mereu de ce sunt aici, în lumea operei, și încotro se îndreaptă.

Care sunt proiectele în care veţi fi implicată în perioada imediat următoare?

Voi debuta în această vară, în august, la Arena Di Verona, în rolul Amneris din «Aida», apoi la Filarmonica din Berlin, în Erda din «Siegfried», după care mă voi întoarce la Teatro alla Scala pentru Elektra de Strauss și pentru un concert.

Mihaela Zamfirache