Sari la conținut

Român de 19 ani, lovit de tren în Germania. Când se va vindeca va fi cercetat penal

19/12/2022 11:04 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:12
Român lovit de tren în Germania

Român lovit de tren în Germania. Un tânăr de 19 ani care a luat-o pe „scurtătură” pe șinele de tren din stația Pulling S-Bahn, sâmbătă după-amiaza târziu, 17 decembrie, a fost transportat cu ambulanța la o clinică din München cu răni grave care îi puneau viața în pericol.

Cu puțin înainte de ora 18, poliția federală a fost anunțată privind o persoană rănită aflată la capătul peronului. Chiar înainte ca patrulele să ajungă la locul accidentului, mecanicul de locomotivă al unui tren regional (RB 57927, Munchen – Regensburg) a raportat că a simțit un impact asupra locomotivei.

Germania. Un român care se plimba pe calea ferată a cauzat întârzierea a 20 de trenuri

Potrivit primelor constatări, este vorba despre un român de 19 ani. Acesta dorea să traverseze șinele la capătul peronului și nu observase trenul regional care se apropia.

Mecanicul de locomotivă a declarat că a simțit un șoc, dar că nu a văzut nimic în zona șinelor din cauza întunericului și a ceții. Liniile dintre Freising și nodul Neufahrn au fost închise până la ora 19:15. Închiderea de aproximativ 80 de minute a dus la întreruperi minore ale traficului feroviar.

Adolescent român din Germania, sancționat pentru că și-a pus viața în pericol traversând calea ferată

Potrivit medicilor, duminică dimineata, 18 decembrie, românul era stabil si avea un prognostic bun după operațiile de urgență din timpul nopții. Tânărul a suferit numeroase fracturi și leziuni la cap.

Când se va însănătoși, va fi cercetat penal pentru traversarea ilegală a șinelor și punerea în pericol a traficului feroviar.

Un copil și mama lui, împinși de un bărbat în fața unui tren la Frankfurt. Băiatul a murit – VIDEO

Sursa: Bundespolizeiinspektion München. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc