Român judecat în Germania pentru furt de monede din aur – Un șofer român angajat la o firmă de transporturi este judecat în Germania pentru furtul unor monede din aur în valoare de aproape un milion de euro. Potrivit anchetatorilor, bărbatul și complicii săi nu au acționat deloc inteligent. (Citiți continuarea după fotografie)
>>> Află cum monedele de 1 euro pot fi adevărate comori, valorează de la 400 până la 720.000 de Euro!
Român judecat în Germania pentru furt de monede din aur
Este de așteptat ca Tribunalul districtual din Lanshut să-l condamne pe românul în vârstă de 32 de ani la plata unei despăgubiri de aproape un milion de euro și la o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare.
Pe 11 mai anul trecut, românul trebuia să transporte mai multe cutii pline cu monede de aur de la aeroportul din Frankfurt la un dealer de aur din Erding, împreună cu cel puțin un complice. Procurorul de caz l-a acuzat că a schimbat aurul cu pietre. Modul de acțiune al infractorilor nu a fost unul inteligent. Nici măcar nu purtau mănuși în timpul transformării miraculoase a aurului în piatră banală. O procedură separată se desfășoară împotriva celorlalți angajați ai companiei de expediție.
ADN-ul românului, găsit pe pietre
În timpul procesului, românul a fost informat de către judecător că anchetatorii au găsit pe pietre urme ADN care îi aparțin. În plus, la investigarea telefonului mobil al suspectului, anchetatorii au dat peste o fotografie cu monedele de aur care a fost făcută în ziua faptei.
„Poate că ar fi logic să ne gândim la o mărturisire”, i-a spus judecătorul inculpatului.
Cu toate acestea, nu s-a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției, deoarece bărbatul de 32 de ani ar fi trebuit să depună mărturie împotriva complicilor săi, însă i-a acoperit.
>>> Cele mai scumpe monede de 2 euro: învaţă să le recunoşti
Monetăria australiană trebuie să plătească pentru pagubele produse. Potrivit rapoartelor, aceasta a trimis monedele ca transport obișnuit „pentru prima dată în istorie”, aparent din motive legate de costuri.
Astfel, monedele au fost încărcate pentru ultima etapă din avion în spatele unei dube cu o prelată. Potrivit ofițerului de caz din cadrul poliției din Erding, aceasta era folosită de obicei pentru a livra pliantele publicitare.
Sursa: Merkur.de. ZiarulRomanesc.de