Românul în vârstă de 48 de ani, în stare avansată de ebrietate, s-a prăbușit la pământ marți, la ora 13.30, în Gara Johanneskirchen din München.
În timpul impactului cu peronul, bărbatul s-a rănit la nas și a început să sângereze, motiv pentru care a fost solicitată intervenția paramedicilor.
Un român beat a provocat două accidente în aceeași zi în Germania. Al doilea i-a fost fatal
După ce i-au acordat îngrijiri medicale, paramedicii l-au lăsat în grija polițiștilor care au constatat la scurt timp că starea românului se agravase, nu se mai putea deplasa singur și nu se mai putea orienta în timp și spațiu.
A fost dus la Secția de Poliție Ostbahnhof, unde i s-a măsurat alcoolemia: 5 la mie. După o oră, a fost efectuată o nouă măsurătoare cu rezultatul de 4,89 la mie.
Român beat, arestat într-o gară din Germania. Avea asupra sa două pistoale
În cele din urmă, în jurul orei 14.30, au fost chemați din nou paramedicii care l-au transportat la o clinică din München.
Românul a declarat că a băut un litru și jumătate de votcă, informează un comunicat al Poliției din München.