Un român condamnat în 2015 pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de minori a fost depistat de autorităţile judiciare din Germania pe 2 octombrie 2020, în urma cooperării poliţieneşti dintre România şi Germania.
„Împotriva celui în cauză, Tribunalul Timiş a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. În fapt, în luna august 2013, persoana în cauză, beneficiind de sprijinul alte persoane, a sechestrat şi a exploatat sexual două minore, în judeţul Timiş”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis luni, 6 octombrie.
Tânărul poate alege să își ispășească pedeapsa în Germania sau în România.
Acesta a fost prins în urma cooperării între FAST România, prin Serviciul Urmăriri din cadrul IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale şi FAST Germania.
EN – FAST (European Network of Fugitive Active Search Teams – Reţeaua Europeană a Unităţilor de Căutare Activă a Urmăriţilor) înglobează toate structurile naţionale de „Urmăriri” pentru a realiza o cooperare mai strânsă între statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte localizarea, arestarea şi predarea persoanele urmărite în baza mandatului european de arestare.