Un român în vârstă de 30 de ani care și-a înjunghiat până la moarte soția de 20 de ani, în orașul german Gelsenkirchen, vineri, 12 iulie, a fost arestat în Belgia. Acest lucru a fost anunțat de Procuratura din Essen și de Poliția din Gelsenkirchen. Victima a fost găsită cu multiple răni produse prin înjunghiere în apartamentul în care locuiau cei doi.
Vecinii auziseră în jurul orei 11 că tânăra și soțul ei român, în vârstă de 30 de ani se certau aprins și au anunțat poliția. La fața locului au sosit serviciile de urgență cât mai repede și au găsit cadavrul femeii în bucătărie. Victima și principalul suspect au împreună trei copii.
CITIȚI ȘI ► Șoferul român al unui microbuz și o pasageră, înjunghiați de un conațional pe A73 în Germania
După crimă, bărbatul în vârstă de treizeci de ani a fugit. În orașul Oberhausen, românul aflat la volanul unui Opel Astra a atras atenția după ce a lovit mai multe mașini și a continuat să conducă spre Belgia. Ajuns în această țară, polițiștii belgieni au reușit să-l prindă în jurul orei 13.00. S-a deschis o anchetă cu privire la crimă.