
Un muncitor român în vârstă de 41 de ani și-a pierdut viața în timpul unor lucrări de demolare desfășurate într-o fostă fabrică de textile din localitatea Kruisem, Belgia. Informația a fost confirmată de Parchetul Muncii, care a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei.

Accidentul s-a produs în cursul după-amieziide vineri, 7 noiembrie, în incinta fostei fabrici Ontex, unde, după falimentul companiei Nyobe Belgotex în luna august, se desfășoară lucrări de demolare. Potrivit anchetatorilor, românul făcea parte dintr-o echipă care efectua tăieri de conducte și structuri metalice.
„În timpul tăierii unei țevi, bărbatul ar fi făcut o mișcare bruscă spre spate, moment în care a căzut de la mare înălțime”, au declarat reprezentanții Parchetului Muncii. Echipajele de urgență au sosit rapid la fața locului, însă viața muncitorului nu a mai putut fi salvată.
CITIȚI ȘI ► Accident tragic în Belgia. Un șofer român de camion a murit la trecerea la nivel cu calea ferată
Ancheta autorităților
După accident, autoritățile au decis sechestrarea locului incidentului pentru a permite o anchetă completă. „Am pus zona sub sechestru și desfășurăm, împreună cu inspectoratul pentru siguranță la locul de muncă, o investigație privind circumstanțele accidentului, dar și pentru a stabili dacă a existat vreo încălcare a normelor de securitate și sănătate în muncă”, a precizat Parchetul Muncii.
