Având în vedere că în luna august mulţi cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor ţării se întorc în România pentru a petrece concediul alături de familie, precum şi numărul mare de cetăţeni români care aleg să-și petreacă vacanța în afara graniţelor ţării, în perioada următoare se preconizează o creştere a traficului prin punctele de frontieră, mai ales cele din vestul şi sudul țării.
Încă de la începutul sezonului estival, conducerea Poliţiei de Frontieră Române a dispus structurilor teritoriale o serie de măsuri prin care să-şi adapteze misiunile, resursele umane şi materiale la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ.
A fost dispusă suplimentarea personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct, astfel încât, la nivelul întregii ţări peste 4.000 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.
De asemenea, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, ţinând cont că în această perioadă sunt efectuate verificări sistematice asupra tuturor persoanelor care tranzitează frontiera.
În acelaşi timp, se continuă măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere ale frontierei şi în zona de competenţă.
Statistica anului trecut
Anul trecut, în luna august, au trecut frontiera aproximativ 6,7 milioane persoane, din care aproximativ 5,4 milioane cetăţeni UE şi 1,3milioane cetăţeni non UE şi peste 1,8 milioane mijloace de transport.
Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele de la frontiera româno-ungară (2,6 milioane persoane) şi cele aeroportuare (1,5 milioane persoane).
În ceea ce priveşte punctele de frontieră, cel mai tranzitat a fost P.T.F. Aeroport Henri Coandă, cu un trafic de peste 977.000 persoane, urmat de P.T.F. Nădlac II cu peste 765.000 persoane şi P.T.F. Borş, unde poliţiştii de frontieră au verificat peste 676.000 persoane. Totodată, la frontiera cu R. Moldova cel mai tranzitat punct de frontieră a fost Albiţa (339.000 persoane), la frontiera cu Bulgaria traficul cel mai intens s-a înregistrat prin P.T.F. Giurgiu (230.000 persoane) şi Vama Veche (264.000 persoane), iar la frontiera cu Serbia, prin P.T.F. Porţile de Fier I (170.000 persoane).
Recomandări:
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Reamintim că pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
Recomandări călătorie minori
Având în vedere faptul că, în perioada vacanţei de vară, mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, precum şi faptul că se întâlnesc situaţii în care minorilor li se întrerupe călătoria ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale, recomandăm părinţilor ca înainte de plecare să consulte care sunt condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate. Acestea se regasesc pe site-ul instituţiei la: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-conditii-de-iesire-din-tara-pentru-cetatenii-romani-minori-59.html
Verificări sistematice la frontieră
Reamintim că, Poliţia de Frontieră Română efectuează verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membreUE, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen. Aceste verificări sistematice constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele,inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE.
În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi că depunem toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.