
Raționalizarea apei în Germania – Landul german Saxonia Inferioară (Niedersachsen) intenționează să modifice legea apelor pentru a reduce consumul excesiv și a combate efectele „schimbărilor climatice”. Ministrul Mediului, Christian Meyer, a anunțat că proiectul de lege prevede introducerea unor tarife progresive pentru apă, care să recompenseze consumul redus și să penalizeze risipa.
Astfel, fiecare gospodărie ar urma să beneficieze de un tarif de bază, calculat în funcție de numărul de persoane. În schimb, consumul peste medie, mai ales în perioadele de secetă, va fi taxat suplimentar. Scopul: stimularea comportamentului responsabil și reducerea presiunii asupra resurselor de apă. Noua lege prevede introducerea unor reglementări locale prin care, în noile cartiere rezidențiale, colectarea apei pluviale prin sisteme de tip cisternă va deveni obligatorie

Raționalizarea apei în Germania – Reguli noi pentru gospodării, agricultură și industrie
Conform autorităților din land, peste 60% din consumul de apă revine gospodăriilor și serviciilor publice. Agricultura consumă 21%, iar industria 17%. Temperaturile în creștere vor majora consumul total cu până la 34% până în 2050, spun proiecțiile oficiale.
Ministerul vrea ca autoritățile locale să poată impune interdicții temporare, cum ar fi udarea grădinilor sau umplerea piscinelor, în perioadele de secetă. Tarifele dinamice ar fi ajustate pe baza unui așa-numit „factor climatic” care estimează disponibilitatea apei în viitor.
Citiți și: Alarmă pe plaje și în apă: bacteriile depistate sunt foarte periculoase pentru oameni
Extragerea apei din surse naturale precum râuri sau pânze freatice, care era permisă în multe cazuri fără autorizație, va fi reglementată mai strict. Va fi nevoie de avize speciale, iar autoritățile vor putea interzice extragerile în funcție de starea resurselor.
Legea prevede și introducerea unor reglementări locale pentru noile cartiere rezidențiale, unde va fi obligatorie colectarea apei pluviale prin sisteme de tip cisternă. Scopul este reducerea dependenței de rețeaua publică.
Restricții și pentru industria petrolieră
Raționalizarea apei în Germania – Activitățile de exploatare a petrolului și gazelor în zonele de protecție a apelor vor fi restricționate suplimentar. Saxonia Inferioară este al doilea producător de țiței din Germania, dar în ultimii ani au existat dezbateri intense legate de riscurile ecologice.
Proiectele de renaturare a râurilor și de reținere a apei vor fi extinse, iar finanțarea va proveni din fondul special pentru infrastructură și climă, aprobat după alegerile federale. Măsurile vizează atât protecția mediului, cât și adaptarea la noile realități climatice.