Sari la conținut

Raportul Departamentului de Stat al SUA: Anularea alegerilor din 2024, „restricție nejustificată a libertății de exprimare politică”

Etichete:
14/08/2025 12:59 - ACTUALIZAT 14/08/2025 13:04
Votul românilor a fost anulat fără justificare, declară Departamentul de Stat al Statelor Unite

SUA: Anularea alegerilor prezidențiale, nejustificată. Departamentul de Stat al Statelor Unite a publicat marți raportul privind situația drepturilor omului în România pentru anul 2024, în care critică dur decizia Curții Constituționale de a anula turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Documentul arată că această măsură a fost o ingerință politică gravă și o restricție fără precedent a libertății de exprimare politică.

SUA: Anularea alegerilor prezidențiale, nejustificatăCritici dure

Potrivit raportului, Curtea Constituțională a invalidat rezultatele primului tur, desfășurat pe 24 noiembrie 2024, invocând „multiple nereguli și încălcări ale legislației electorale” care ar fi compromis transparența și corectitudinea campaniei. Decizia a fost luată pe 6 decembrie 2024 și a fost justificată prin presupusa influență a unei operațiuni de informare a Federației Ruse pe rețelele sociale.

Totuși, Departamentul de Stat subliniază că observatori independenți au pus la îndoială această interpretare, afirmând că respectiva campanie online ar fi fost, de fapt, o activitate electorală organică a unui partid politic românesc. Raportul include și referiri la restricții asupra libertății de exprimare, fapte de violență și amenințări motivate de antisemitism, precum și la cazuri în care acțiunile guvernamentale de sancționare a abuzurilor au fost insuficiente.

Reacții politice din SUA și România

SUA: Anularea alegerilor prezidențiale, nejustificată – În februarie 2025, vicepreședintele american JD Vance a criticat public anularea alegerilor din România, spunând că „nu poți avea valori comune dacă anulezi alegeri pentru că nu îți place rezultatul” și cerând respectarea libertății de exprimare în întreaga lume occidentală.
Citiți și: J.D. Vance despre România la Conferința de Securitate de la München: „Când anulezi alegeri, trebuie să te întrebi dacă mai respecți democrația”

La București, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a recunoscut într-un interviu pentru Euronews România că anularea alegerilor a fost unul dintre factorii care au contribuit la excluderea României din programul Visa Waiver. Ea a adăugat că lipsa de explicații clare din partea autorităților române a cântărit în decizia administrației SUA.

Raportul Departamentului de Stat al SUA, publicat pe site-ul instituției, menționează explicit că anularea turului al doilea al alegerilor prezidențiale a fost o „restricție nejustificată a libertății de exprimare politică” și că justificarea legată de o influență rusă a fost contestată de observatori independenți.