
O descoperire șocantă a pus pe jar autoritățile din vestul Germaniei, după ce un trecător a observat ceva suspect într-un iaz dintr-o zonă împădurită. Ceea ce părea inițial o siluetă neclară în apă s-a dovedit a fi un cadavru aflat într-un stadiu avansat de descompunere, declanșând o amplă operațiune a poliției, cu scafandri și elicopter.

Descoperirea a avut loc în orașul Ratingen, localitate cu aproximativ 90.000 de locuitori, situată în apropiere de Düsseldorf. Potrivit poliției, un bărbat care se plimba sâmbătă dimineață printr-o pădure din apropierea Aeroportului Düsseldorf a observat în jurul orei 7.30 ceva neobișnuit într-un iaz aflat între un hotel de aeroport și autostrada A52.
Bărbatul a alertat imediat autoritățile, iar la fața locului au fost mobilizate echipe specializate. În cursul după-amiezii, scafandri ai poliției, trimiși din Wuppertal, au reușit să recupereze trupul din apă. Conform poliției, cadavrul era deja parțial scheletizat, semn că se afla de mai mult timp în iaz.
Citiți și: Dispariția româncei gravide Alexandra R. în Germania – Cadavrul, de negăsit. Ancheta, finalizată
Ancheta, în plină desfășurare: identitatea victimei, necunoscută
Autoritățile au precizat că în iaz nu au fost găsite alte obiecte suspecte. Pentru documentarea locului descoperirii, poliția a folosit și un elicopter, care a survolat zona pentru a realiza fotografii aeriene și pentru a sprijini cercetarea la fața locului.
Anchetatorii se confruntă în prezent cu numeroase necunoscute. Nu se știe cât timp a stat corpul în apă și nici cine este persoana decedată. Mai mult, în acest moment, polițiștii nu pot preciza nici măcar dacă este vorba despre un bărbat sau o femeie.
Poliția nu exclude varianta unei infracțiuni, însă, până acum, nu există indicii clare privind o posibilă crimă. O autopsie urmează să ofere informații suplimentare, inclusiv despre cauza morții, iar rezultatele unei analize ADN sunt așteptate pentru stabilirea identității.
Deocamdată, descoperirea nu poate fi asociată cu niciun caz deschis de dispariție din regiune, au transmis autoritățile. Ancheta continuă.
