Berlinul este primul land federal din Germania care a impus obligativitatea purtării măștii și în mașinile private, potrivit clubului german de automobile ADAC. Purtarea măștii în vehiculele private este opțională numai dacă șoferul și pasagerii sunt membri ai aceleiași gospodării. Sunt permise inclusiv măștile medicale simple.
IMPORTANT: Șoferul nu este obligat să poarte mască la volan!
Măștile sunt obligatorii la nivel național în Germania la cumpărături și în transportul public, dar trebuie purtate și în timpul lecțiilor de șofat și în timpul examenului auto.
ADAC atrage atenția că mulți șoferi au obiceiul de a atârna masca de oglinda retrovizoare, lucru ce trebuie evitat deoarece astfel se reduce câmpul vizual. Măștile suspendate în mijlocul parbrizului reduc reflexele șoferului care poate reacționa mai lent la comportamentul pietonilor sau al bicicliștilor.
În plus, Senatul din Berlin a decis ca perioada de carantină pentru persoanele care sosesc din zonele cu variante mutante ale virusului să fie mărită de la 10 la 14 zile. Nu mai este posibilă ieșirea mai devreme din carantină prin prezentarea unui test Covid negativ.
Aceste reguli nu se aplică pentru cei care vin din zone fără noi tulpini ale coronavirusului. Nerespectarea noilor reguli se sancționează cu amenzi.