Peste o sută de refugiați, unii dintre ei în greva foamei, au protestat miercuri, 8 noiembrie, în fața ambasadei germane la Atena, ei cerând să ajungă cât mai repede în Germania în virtutea dreptului de reunificare familială, relatează agențiile DPA și EFE.
Un grup de refugiați, în special sirieni, irakieni și afgani, au instalat cu o săptămână în urmă o tabără în piața Syntagma, o parte dintre ei intrând în greva foamei. Ei se plâng în special că autoritățile germane nu respectă termenul maxim de șase luni de la data acceptării solicitanților de azil dincolo de care s-au angajat să-i primească și pe membrii familiilor acestora, care atrag atenția și asupra faptului că trebuie să li se asigure transportul gratuit din Grecia până în Germania.
În protestul de miercuri, refugiații au pornit într-un marș dinspre respectiva piață către ambasada Germaniei, purtând pancarte pe care se putea citi: ‘Deutschland, Germania’ sau ‘Mama Merkel, deschide ușa!’.
Printre protestatari s-au numărat și 14 refugiați din grupul celor intrați în greva foamei. ‘Vreau doar un bilet de avion pentru Germania’, spune Abdul, un refugiat sirian în vârstă de 17 ani care și-a pierdut părinții în război și dorește să ajungă la fratele său care s-a stabilit la Stuttgart.
La rândul ei, o siriancă în vârstă de 33 de ani afirmă că ea și alți refugiați au primit toate documentele ce le permit să plece în Germania în virtutea dreptului de reunificare familială, dar așteaptă de peste un an să fie transferați în această țară.
Mai mulți refugiați au spus reporterului agenție EFE că familiile lor aflate în Germania vor organiza și ele un protest la Berlin în fața Ministerului de Interne german.
Presa greacă a scris anterior că Germania și Grecia s-ar fi înțeles în secret în luna mai să încetinească reunificarea familiilor migranților rămași pe teritoriul grec după închiderea rutei balcanice, relatări dezmințite de guvernele din ambele țări. Conform autorităților de le Berlin, în primele nouă luni ale anului în curs 1.912 solicitanți de azil au ajuns în Germania în baza dreptului de reunificare familială așa cum este definit de regulile Uniunii Europene.
Dar, pe de altă parte, în virtutea Regulamentului de la Dublin (ce reglementează soluționarea cererilor de azil în UE), în Grecia au fost returnați în aceeași perioadă din 12 state comunitare 1.003 solicitanți de azil, cei mai mulți fiind trimiși înapoi de Germania, respectiv 891.
În urma închiderii rutei balcanice, în Grecia au rămas blocați circa 60.000 de migranți, majoritatea sirieni, irakieni și afgani care doresc să ajungă în vestul Europei, în special în Germania.
‘Mii de persoane stau în condiții inumane în (taberele din) insule și mii de persoane așteaptă să se reunească cu familiile lor în alte țări’, menționează într-o scrisoare adresată premierului Alexis Tsipras o refugiată afgană care dorește și ea să plece la soțul ei refugiat în Germania. Fiul ei a ajuns în centrul atenției după ce a fost ales prin tragere la sorți să poarte steagul Greciei ca reprezentant al școlii sale la defilarea de Ziua Națională, pe 28 octombrie, dar i-a fost refuzat acest gest pe motivul că este refugiat.
În urma polemicilor create de acest caz și pentru a combate criticile cu privire la discriminarea migranților în Grecia, premierul Tsipras l-a primit pe acest copil, Megaro Maximu, într-o vizită la reședința sa oficială, informează Agerpres.
Protest la granița dintre Grecia și Macedonia. Refugiații scandează „Mama Merkel”