Proiect de lege pentru copiii din diaspora care se întorc în ţară. Deputatul Bogdan Trif a fost votat vicepreşedinte al Comisiei pentru Comunităţile de Români din Afara Graniţelor Ţării, din Camera Deputaţilor.
Trif este coiniţiator al unui proiect pentru completarea Legii educaţiei naţionale care să vină în sprijinul elevilor anterior şcolarizaţi în străinătate. Parlamentarul speră ca aceştia să se poată integra în sistemul de învăţământ din România prin înfiinţarea unor grupe de acomodare.
Sistemul de integrare va avea în componenţă, în mod obligatoriu, un modul de consiliere psiho-pedagogică. Asemenea sisteme funcţionează în multe state, câteva exemple fiind Franţa, Canada, Luxemburg.
„În ultima perioadă, avem un număr semnificativ de români care s-au întors în ţară, din diferite motive, iar procesul de integrare a copiilor în sistemul nostru de învăţământ şi în societate se dovedeşte a fi dificil.
Nou-veniţii au probleme de adaptare inclusiv din cauza barierei de limbă. Există copii care au ajuns în pragul depresiei, trecând de la statutul de premianţi ai clasei, la situaţia de a nu face faţă provocărilor de la cursuri, din cauza nivelului scăzut de cunoaştere a limbii române.
Statul român are obligaţia de a asigura integrarea sau reintegrarea acestor copii în sistemul de învăţământ”, a declarat deputatul, conform Agerpres.
Proiectul a fost agreat şi asumat în unanimitate. Urmează să treacă prin alte comisii şi, în final, de votul plenului Camerei Deputaţilor.
Citiţi şi: Poporul român creşte în diaspora: Numărul de copii români născuţi în străinătate s-a dublat
Proiect de lege pentru copiii din diaspora. Probleme mari de adaptare în şcolile din ţară
De exemplu, în 2020, anul în care a izbucnit pandemia, mii de copii din diaspora s-au întors în România şi s-au înscris în şcolile din ţară.
Mulți dintre ei sunt născuți peste hotare sau erau foarte mici atunci când am plecat. Iar marea problemă cu care se confruntă acum este că nu ştiu limba română. În plus, sistemul de educaţie din România este mult mai greoi faţă de cel de peste hotare. Copiilor le este foarte greu să se acomodeze.
Directoarea unei şcoli din România atrage atenţia că unii dintre elevi nu vorbesc bine limba română. Din acest motiv întâmpină dificultăţi de adaptare şi au nevoie de ajutor. „Avem şi un copil născut, crescut şi educat în Spania până-n clasa a VI-a, cu o limbă română vorbită doar în bucătăria familiei. Nu avem pretenţii chiar de-o limbă literară, dar copilul nu înţelege sensurile unor expresii, ale unor cuvinte, şi debutul în şcolaritatea românesc se va face greu.
Aici avem nevoie şi de consiliere cu ajutorul psihologului şcolii. Colegii îi primesc frumos pe noii sosiţi. Noi pregătim cumva colectivele. Diriginta vorbeşte înainte, copilul este prezentat într-un anume fel şi îi organizăm o sărbătoare de bun venit”, a declarat directoarea.
Date șocante: mai mulți copii născuți în diaspora decât în România