Știri Germania. Un fermier german a dat în judecată producătorul auto Volkswagen susținând este parțial responsabil pentru impactul pe care încălzirea globală îl are asupra afacerii sale de familie.
Reclamantul, Ulf Allhoff-Cramer, a precizat că solul mai uscat și ploile mai abundente din cauza schimbărilor climatice îi afectează câmpurile, vitele și pădurile.
„Fermierii sunt deja afectați mai puternic și mai repede de schimbările climatice decât se aștepta”, a spus el reporterilor săptămâna aceasta, susținând că VW, al doilea producător de automobile din lume, a contribuit la daune.
Dar în timpul primei audieri, o instanță regională din orașul de vest Detmold le-a cerut reclamantului și avocaților săi să ofere mai multe detalii pentru a-și susține argumentele juridice, informează dpa.
Președintele instanței a cerut, de asemenea, să se clarifice dacă reclamantul a suferit deja daune legate de climă sau doar se așteaptă la acestea. Următorul termen de judecată a fost stabilir pe 9 septembrie.
Greenpeace
Cazul este susținut de grupul ecologist Greenpeace, care a prijinit eforturi legale similare în Germania, care vizează ca holdingurile și guvernul să răspundă pentru schimbările climatice.
Astfel de cazuri au avut un succes mixt. Unele au fost respinse, în timp ce unul a ajuns la Curtea Supremă a Germaniei, care anul trecut a ordonat guvernului să-și intensifice eforturile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
În plângerea sa, Allhoff-Cramer cere ca VW să înceteze producția de vehicule cu motor cu combustie până în 2030. Producătorii de automobile germani au respins o cerere similară din partea grupurilor ecologiste anul trecut.
Carnea va fi exclusă din meniul angajaților de la Volkswagen
Volkswagen a declarat că își propune să reducă emisiile „atât de repede pe cât o permite afacerea”, dar și-a stabilit un termen limită pentru 2050 pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon la zero net.
În 2015, Agenția pentru Protecția Mediului din SUA a surprins Volkswagen folosind un software care permitea mașinilor diesel să treacă testele de emisii poluante. Compania și-a cerut scuze și a plătit zeci de miliarde de dolari în amenzi, costuri de rechemare și despăgubiri proprietarilor de mașini.
Sursa: Associated Press. ZiarulRomanesc.de