Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, propune introducerea unui set de patru criterii care trebuie îndeplinite de către orice cuplu care vrea să aibă copii, în contextul discuției cu privire la dublarea alocației. El propune ca viitorii părinți să facă copii în urma unei anchete sociale care să țină cont, printre altele, de situația financiară și de educație. „Propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să țină cont de următoarele lucruri: dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile; situație financiară acceptabilă; un nivel de educație minim stabilit prin lege; vârsta minimă la care un adult să devină părinte”, a scris Dorin Florea pe pagina de Facebook.
Mai mult, în opinia sa ar trebui ca statul să le ia în grijă copiii celor care nu îndeplinesc criteriile: „În cazuri exceptionale, în care, totuși, un cuplu care nu îndeplinește condițiile prezentate va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul și să-i ofere condițiile corespunzătoare pentru dezvoltare – igienă, educație, hrană”.
„În acest caz, indemnizația nu ar mai fi acordată părinților. Aceștia vor avea, însă, posibilitatea de a-și recupera copilul, după ce vor îndeplini condițiile prevăzute”, a argumentat el.
„În România există multe familii defavorizate, nu mă refer la persoane cu dizabilități, ci la cei apți de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracționalitate crescută, abandon, lipsă de educație. Sunt absolut convins că, după o dezbatere serioasă privind această temă și conștientizarea celor ce primesc alocația ca sursă de venit, s-ar relansa și programul de contracepție”, a mai scris Dorin Florea.
Contactat de HotNews.ro, Dorin Florea susține că propunerea sa nu este „radicală deloc”, fiind una despre care a mai vorbit și în trecut. El a precizat că „statul încurajează nemunca” și că a întâlnit cazuri în care fete de 12-13 ani au devenit mame „pentru banii de alocație”. Dorin Florea s-a referit explicit la comunitatea romă, susținând că, dacă se vor impune astfel de condiții, „o să intre frica în ei” și n-or să facă copii doar pentru bani.
Întrebat dacă propunerea sa nu va fi calificată drept una nazistă, Dorin Florea a răspuns: „Mă doare în fund de mediocritatea abjectă a celor care spun asta”.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în urma afirmațiilor primarului din Târgu Mureș.