Sari la conținut

Primă de Paște de 9.600 de euro pentru un român de la o fabrică din Stuttgart

05/04/2018 13:39 - ACTUALIZAT 21/06/2023 09:57

Tânărul român a făcut anunţul în timpul emisiunii matinale de la Radio ZU, acolo unde Mihai Morar şi Daniel Buzdugan, gazdele emisiunii, au lansat un concurs pentru români prin care au vrut să afle ce prime au primit aceştia în această săptămână.

După ce o tânără care lucrează în Bucureşti a sunat şi a anunţat că a primit trei salarii drept primă de Paşte şi bonus pentru munca depusă în ultimele luni, un român stabilit în Germania a depăşit recordul.

Românul a anunţat că a primit o primă de Paşte în valoare de 9.600 de euro.

El a povestit că montează steme la fabrica Porsche din Stuttgart a celebrei companii auto, iar în acest an, conducerea a decis să premieze toţi angajaţii cu sume importante de bani după succesul înregistrat anul trecut în vânzări.

De cealaltă parte, românii de rând au sunat şi au anunţat că au primit prime de Paşte constând în pachete cu vin şi cozonac sau bonuri de masă în valoare de 150 de lei.

De asemenea, au existat şi oameni care nu au primit nimic, la fel ca mulţi dintre muncitorii din România, informează Observator.

Obținerea permisului auto pentru categoria B în Germania. Acte necesare, şcoala de şoferi, probe de examen

Continuați să citiți în Ziarul Românesc