Sari la conținut

Șoc de preț pentru consumatori – Prețul cafelei explodează în Germania

02/06/2025 14:43 - ACTUALIZAT 02/06/2025 14:43

Prețul cafelei explodează în Germania. Cei care își încep dimineața cu o ceașcă de cafea trebuie să scoată tot mai mulți bani din buzunar. În ultimele luni, prețul cafelei a crescut semnificativ, iar datele oficiale vin să confirme ceea ce consumatorii simt deja în portofel. Potrivit Oficiului Federal de Statistică din Germania (Destatis), în luna aprilie 2025, prețul pentru cafeaua boabe a crescut cu 12,2% față de aceeași lună a anului trecut.

Această majorare depășește cu mult media altor produse alimentare, ale căror prețuri au crescut, în general, cu doar 2,8% în aceeași perioadă. Per ansamblu, indicele prețurilor de consum a înregistrat o creștere de 2,1%, ceea ce evidențiază clar că produsele pe bază de cafea se află în fruntea scumpirilor.

Prețul cafelei explodează în Germania. Cauze

Potrivit autorităților germane, această scumpire abruptă este cauzată în special de creșterea accentuată a prețurilor de import pentru cafeaua verde. În aprilie 2025, prețul de achiziție al boabelor crude a fost cu 53,1% mai mare decât în aprilie 2024.

Printre cauzele principale se numără recoltele slabe din principalele țări producătoare, generate de fenomene meteorologice extreme, cum ar fi seceta prelungită sau inundațiile. Aceste condiții afectează atât cantitatea, cât și calitatea boabelor, împingând prețurile în sus pe lanțul de distribuție.
CITIȚI ȘI ►Ce se întâmplă cu ficatul nostru când bem cafea în fiecare zi

Brazilia, cel mai mare furnizor de cafea pentru Germania

Germania, una dintre cele mai mari piețe europene pentru cafea, importă majoritatea cantității necesare din țări din America Latină, Asia și Africa. În 2024, 41,4% din cafeaua importată a venit din Brazilia (516.000 tone), urmată de Vietnam cu 16,2% (202.000 tone), Honduras cu 5,5% (68.000 tone) și Columbia cu 4,3% (53.000 tone).

Alți parteneri importanți în comerțul cu cafea au fost Uganda, Italia și Peru, fiecare reprezentând în jur de 4% din totalul importurilor. Această diversificare geografică nu a reușit însă să compenseze scăderile din țările-cheie, ceea ce a alimentat presiunea asupra prețurilor de consum.

Experții avertizează că această tendință de creștere s-ar putea menține pe termen scurt și mediu, în funcție de condițiile climatice din regiunile cultivatoare și de stabilitatea lanțurilor de aprovizionare globale

Continuați să citiți în Ziarul Românesc