Poliţia germană a arestat joi, 14 decembrie, mai multe persoane suspectate că au călătorit în zonele din Orientul Mijlociu controlate de gruparea Statul Islamic şi că au avut legături cu Anis Amri, tunisianul care în decembrie anul trecut a comis atacul cu camion într-un târg de Crăciun din Berlin, în care au murit 12 persoane, transmite Reuters, citând cotidianul Bild.
Arestările au fost operate în urma unor percheziţii care au vizat persoane ce au revenit recent în ţară din Siria via Turcia.
Suspecţii ar fi avut conexiuni cu Anis Amri, tunisianul care în decembrie anul trecut a comis atacul cu camion într-un târg de Crăciun din Berlin.
După atacul de anul trecut de la Berlin, măsurile de securitate în târgurile anuale de Crăciun amenajate în Germania au fost consolidate cu parapeţi de beton pentru a preveni eventuale alte atacuri cu vehicule.
La 19 decembrie 2016, cetăţeanul tunisian Anis Amri şi-a îndreptat camionul pe care îl conducea spre târgul de Crăciun din centrul capitalei germane, omorând 12 persoane şi rănind cel puţin 70. Anis Amri a reuşit să fugă, dar a fost lichidat ulterior în nordul Italiei, în apropiere de oraşul Milano.
Atacul de la Berlin a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic, informează Agerpres.