Sari la conținut

Polițiștii români au depistat 32 de mașini furate din UE

Etichete:
01/10/2018 14:38 - ACTUALIZAT 23/04/2020 16:45

Pe parcursul a trei zile, Poliţia Română a desfăşurat, în cooperare cu autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene, investigaţii pentru combaterea furturilor de autovehicule şi traficarea acestora. Astfel, au fost găsite 32 de vehicule urmărite naţional sau internaţional.

Poliţişti de investigaţii criminale, rutieri şi de ordine publică, sub coordonarea Direcţiei Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au acţionat, în perioada 25 – 27 septembrie, pentru combaterea furturilor şi traficului internaţional cu autovehicule reclamate furate.

Activităţile fac parte din acţiunea internaţională ‘JPO AUSTROCAR’, desfăşurată simultan, în statele membre ale Uniunii Europene.

În cadrul operaţiunii, au fost organizate acţiuni în trafic şi în locurile de comercializare a autovehiculelor second-hand şi controale la punctele de lucru ale societăţilor comerciale ce au ca obiect de activitate dezmembrarea autovehiculelor şi comercializarea subansamblelor rezultate.

La nivel naţional, au fost identificate 32 de vehicule urmărite în bazele de date naţionale şi internaţionale.

Astfel, 8 erau reclamate ca furate din Marea Britanie, 5 din Belgia, 5 din Spania, 4 din Italia, 3 din Germania, 2 din Franţa şi câte una era reclamată ca sustrasă din Polonia, Olanda, Bulgaria, Ungaria, respectiv din România. Autovehiculele identificate au fost indisponibilizate, în vederea efectuării constatărilor tehnico-ştiinţifice.

Activităţile sunt desfăşurate cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din Poliţia Română, pentru repatrierea acestora către persoanele vătămate.

Polițiștii recomandă persoanelor care doresc să îşi achiziţioneze un autoturism second-hand din târgurile de profil sau dintre cele oferite spre vânzare pe site-urile de internet specializate să fie prudente, să solicite vânzătorului prezentarea documentelor de identitate.

De asemenea, este recomandat să urmărească ca datele de identificare ale autoturismului înscrise în documentele de provenienţă să coincidă cu cele ştanţate pe şasiul vehiculului, întrucât există riscul ca aceste autovehicule să fie furate, iar cumpărătorul să rămână fără bunul în cauză.

Atenționare privind talonul mașinilor second-hand cumpărate din Germania

Continuați să citiți în Ziarul Românesc