Sari la conținut

Polițiști atacați într-o moschee din Berlin. Agresorul a fost internat la psihiatrie

Etichete:
31/08/2017 14:58 - ACTUALIZAT 23/04/2020 12:45

polizei_beUn bărbat în vârstă de 33 de ani a rănit cinci polițiști într-o moschee din Berlin și ulterior a fost internat într-un spital de psihiatrie, a indicat joi poliția germană, citată de agenția DPA.

Bărbatul a refuzat să părăsească moscheea din districtul Neukoelln din Berlin după rugăciunile de miercuri seara și a lovit în față o persoană responsabilă de moschee, înainte de a fi chemată poliția.

Suspectul a atacat un grup de polițiști la sosirea lor, în timp ce striga mereu ”Allahu akbar”, potrivit poliției, care a precizat că unul dintre polițiști a fost mușcat de braț de către individ.

Polițiștii au recurs la forță pentru a-l potoli pe individ, care a fost dus apoi la un spital de psihiatrie. Poliția nu a putut spune care a fost motivul atacului, informează Agerpres.

La Berlin s-a deschis moscheea unde femeile pot intra fără văl

Continuați să citiți în Ziarul Românesc