Sari la conținut

Condițiile pentru plecarea șomerilor din Spania – Ce trebuie să știe toți românii beneficiari

08/09/2024 22:23 - ACTUALIZAT 08/09/2024 22:23

Dacă sunteți beneficiar de ajutor de șomaj și mergeți în străinătate, cel mai bine este să anunțați SEPE. Efectuează controale pentru depistarea acelor persoane care încasează ajutor de șomaj și părăsesc țara fără a fi comunicat asta. Sancțiunile care se aplică nu sunt tocmai indiferente. Nimeni nu e împiedicat să călătorească în afara Spaniei dar este nevoie de o autorizare pentru a călători în străinătate atunci când se încasează indemnizație de șomaj în Spania. Există 4 situații posibile de a călători în străinătate în timpul șomajului, potrivit SEPE. Continuați să citiți despre plecarea din Spania în timpul șomajului:

Autorizare pentru a călători în străinătate

Călătorii de până la 15 zile pe an, fără justificarea motivului. Indiferent de ce plecați din Spania, pentu vacanță, nuntă sau să vizitați familia, este recomandat să anunțați SEPE. Așa veți putea primi șomajul în mod normal. 15 zile este numărul maxim pe an. Sunt zile calendaristice. SEPE transmite sesizarea oficiului de ocupare a forței de muncă pentru ca în acele zile să nu vă trimită convocarea obligatorie, de exemplu. Se aplică ajutorului de șomaj contributiv, subvențiilor de șomaj, venitului activ de reinserție. La întoarcere este necesar să te prezinți la biroul de ocupare a forței de muncă.
Citește și: Acesta este ajutorul de 1.000 de euro pentru tații și mamele cu copii născuți după 2007

Procedura privind plecarea din Spania când iei șomaj

Călătorii de peste 15 zile până la 90 de zile pe an. Le puteți face fără probleme fără a justifica motivul, dar trebuie autorizare prealabilă. Plata șomajului va fi suspendată până la întoarcerea în Spania. Există un document de comunicare pentru plecarea din Spania, în acest sens. Călătorii de maxim 1 an, pentru a căuta un loc de muncă, de exemplu. În acest caz puteți solicita întreruperea plății indemnizației, dar din motive justificare și până la maxim un an. Dacă ați fost în străinătate mai puțin de un an și la întoarcere nu ați găsit de lucru, puteți solicita reluarea plăților întrerupte la plecare. Dacă ați fost plecat din Spania mai mult de un an, atunci nu veți mai putea încasa prestația, dreptul a fost pierdut. Suspendarea șomajului se poate face până la maxim un an. Apoi dispare.
Citește mai multe despre Remunerație

În cazul Venitului Activ de Reinserție, timpul maxim permis pentru a rămâne în străinătate fără a pierde dreptul de reactivarea a ajutorului de șomaj este de șase luni. Ajutorul în acest caz se pierde după 6 luni.
Lucrătorii spanioli care pleacă într-o țară a Uniunii Europene pentru a căuta loc de muncă pot exporta plata indemnizației timp de 3 luni. Procedura privind plecarea din Spania în timpul șomajului include, de fapt, două comunicări: unul către SEPE (e nevoie de programare, de obicei cu o săptămână înainte de plecare) și altul către Serviciul Autonom din fiecare comunitate. La întoarcere, autoritățile pot solicita documente justificative precum biletele de avion pentru a confirma datele de intrare și ieșire.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc