
O schimbare administrativă adoptată recent în Germania a stârnit reacții puternice în spațiul public și politic. Este vorba despre o regulă care îi vizează pe tinerii de la 17 ani în sus și care introduce o procedură nouă pentru cei care vor să plece din țară pe termen mai lung. Deși autoritățile spun că este o măsură tehnică, menită să îmbunătățească organizarea sistemului militar, criticii văd în ea un semnal mai profund. Subiectul a devenit rapid unul sensibil, mai ales în contextul tensiunilor internaționale și al discuțiilor despre securitate.
Plecarea bărbaților din țară doar cu acordul armatei: obligație după reforma militară
De la începutul anului, în Germania a intrat în vigoare o reformă a serviciului militar care introduce, printre altele, o obligație administrativă pentru tineri. Cei care intenționează să plece în străinătate pentru mai mult de trei luni trebuie să obțină, în prealabil, o aprobare de la centrele de carieră ale Bundeswehr.
Ministerul Apărării susține că scopul acestei reguli este de a avea o evidență mai clară și mai eficientă a persoanelor care ar putea fi mobilizate în caz de nevoie. „Principiul călăuzitor al acestui regulament este de a asigura un sistem de înregistrare militară fiabil și informativ în caz de nevoie”, a explicat un purtător de cuvânt, subliniind că aprobările ar trebui, în principiu, să fie acordate fără dificultăți.
Critici dure din partea opoziției
Reacțiile politice nu au întârziat să apară. Sahra Wagenknecht, lider al formațiunii BSW, a criticat vehement măsura și a comparat-o cu practicile din perioada Germaniei de Est. „Amintește de vremurile RGD și de zid, nu are nimic de-a face cu democrația și ordinea liberă”, a declarat aceasta.
Citiți și: Mii de oameni în stradă de Paște: „Nu vrem război”
Mai mult, Wagenknecht a cerut demisia ministrului apărării Boris Pistorius, considerând că reglementarea este „inacceptabilă”. Ea a mers și mai departe, sugerând că această schimbare ar indica faptul că revenirea la serviciul militar obligatoriu este deja decisă la nivel guvernamental. În același timp, ea confirmă îngrijorările tuturor celor „care se tem că guvernul Merz pregătește țara pentru un război major”. Legea „nu poate fi constituțională”, a declarat fondatorul BSW, care a cerut simultan un referendum privind recrutarea.
Germania și-a reformat serviciul militar la începutul anului
Reforma serviciului militar a intrat în vigoare la 1 ianuarie și face parte dintr-un plan mai amplu de consolidare a capacității de apărare. Printre măsuri se numără reintroducerea evidenței militare și evaluarea medicală a unor generații întregi de tineri, relatează FR.
Autoritățile justifică aceste decizii prin contextul internațional tensionat și prin cerințele tot mai stricte ale NATO, în special în urma războiului declanșat de Rusia sub conducerea lui Vladimir Putin în Ucraina.
