
În Germania, un sprijin financiar esențial ajunge lună de lună la peste 1,2 milioane de gospodării, însă autoritățile recunosc că mult mai mulți oameni ar avea dreptul la acești bani. Este vorba despre Wohngeld, un ajutor care poate face diferența într-o perioadă marcată de chirii tot mai mari și facturi apăsătoare. Paradoxul este că sute de mii de persoane eligibile nu depun cerere, deși suma medie acordată se apropie de 300 de euro pe lună. Bani reali, virați direct în cont, care rămân nefolosiți din lipsă de informare sau din teamă de birocrație.

Cine nu cere, nu primește: regula simplă care costă sute de euro pe lună
Statul german calculează ajutorul pentru locuință printr-o formulă clară, ținând cont de venituri, mărimea gospodăriei și costurile locative. Instrumentul oficial de calcul arată că media ajutorului este de aproximativ 297 de euro, însă fără cerere depusă la autoritatea locală de Wohngeld, suma nu ajunge niciodată la beneficiar. Chiar dacă o persoană sau o familie este eligibilă, plata începe doar după depunerea unei cereri oficiale. Mulți potențiali beneficiari presupun, în mod eronat, că veniturile lor sunt prea mari sau că procedura este complicată, însă realitatea arată contrariul: în multe cazuri, cererea se poate face relativ simplu, iar răspunsul vine în câteva săptămâni.
Odată aprobat, ajutorul este plătit lunar, în avans, direct în contul unuia dintre membrii gospodăriei. Această predictibilitate transformă Wohngeldul într-un sprijin stabil, pe care familiile se pot baza pentru plata chiriei sau a cheltuielilor de întreținere.
Citiți și: Scandalul chiriilor în Germania: val de procese între chiriași și proprietari
Calendarul plăților pentru 2026: banii vin înainte de începutul lunii
Legea germană a Wohngeldului prevede clar că plata se face în avans, ceea ce înseamnă că banii pentru o lună ajung în cont încă din finalul lunii precedente. Astfel, sprijinul pentru luna ianuarie 2026 va fi virat pe 31 decembrie 2025, iar cel pentru februarie la final de ianuarie. Același principiu se aplică pe tot parcursul anului, cu plăți efectuate la sfârșitul fiecărei luni lucrătoare.
Citiți și ► Schimbări cheie în Germania începând cu 2026. Acestea vor afecta fiecare rezident și turist
Calendarul plăților ține cont strict de zilele bancare. Iată când vor fi virați banii în 2026:
► Ianuarie 2026: 31.12.2025
► Februarie 2026: 30.1.2026
► Martie 2026: 27.2.2026
► Aprilie 2026: 31.3.2026
► Mai 2026: 30.4.2026
► Iunie 2026: 29 mai 2026
► Iulie 2026: 30.06.2026
► August 2026 31.7.2026
► Septembrie 2026: 31.8.2026
► Octombrie 2026: 30.9.2026
► Noiembrie 2026: 30.10.2026
► Decembrie 2026: 30.11.2026
► Ianuarie 2027: 30.12.2026
Un ajutor ignorat într-o perioadă de costuri în creștere
Experții avertizează că neîncasarea Wohngeldului este o pierdere reală, mai ales într-un context economic dificil, scrie CHIP. Creșterea chiriilor, a costurilor cu energia și a cheltuielilor zilnice face ca acest ajutor să fie, pentru multe familii, diferența dintre stabilitate și datorii. Cu toate acestea, lipsa informațiilor clare și reticența față de autorități determină mii de oameni să renunțe, fără să știe, la sume importante. Mesajul autorităților este direct: cine are dreptul ar trebui să depună cererea fără ezitare. Wohngeldul nu este un favor, ci un drept legal, iar statul a stabilit deja mecanismele pentru ca banii să ajungă la timp în conturile beneficiarilor.
