Sari la conținut

Percheziții în Germania și România pentru destructurarea unei rețele de trafic de persoane și fraude cu ajutoare sociale

Etichete:
05/07/2018 12:47 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:26

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate Braşov, în cooperare cu autorităţile germane, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, au destructurat un grup infracţional organizat, specializat în trafic de persoane, care ar fi cauzat un prejudiciu de 600.000 de euro statului german prin obţinerea de ajutoare băneşti de către persoane recrutate din România şi transportate în Germania, unde ar fi fost cazate în condiţii insalubre.

Potrivit unui comunicat al IGPR, echipe comune formate din poliţişti de combatere a criminalităţii organizate Braşov şi poliţişti germani au efectuat 27 de percheziţii, pe teritoriul României şi al Germaniei, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de persoane.

Cele 11 percheziţii din România au fost efectuate la locuinţe din judeţele Braşov, Arad, Buzău şi Ialomiţa. În Germania, perchezițiile au avut loc în localitățile Dortmund, Lünen și Schwerte.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2014 – 2017, un grup infracţional organizat, format din opt cetăţeni români, ar fi acţionat în zona municipiului Braşov, de unde ar fi recrutat aproximativ 50 de familii, majoritatea având copii minori, pe care le-ar fi transportat în Germania, sub promisiunea oferirii unui loc de muncă.

Familiilor le-ar fi fost înlesnit transportul către Germania, unde erau cazate în diferite locaţii aparţinând unor cetăţeni germani, în condiţii insalubre, în locuinţe supraaglomerate, fără mobilier, dotate, în cele mai multe cazuri, doar cu saltele de dormit. Totodată, membrii grupării le-ar fi înmânat acestora sume foarte mici de bani (maxim 100 de euro/lună), care le asigurau condiţii minime de subzistenţă. Membrii familiilor ar fi fost determinaţi să semneze documente pentru obţinerea de ajutoare băneşti, oferite de statul german (alocaţii pentru copii, ajutoare sociale, plăţi compensatorii pentru chirii), ajutoare ce ar fi fost încasate de membrii grupării.

Pentru unele dintre persoane ar fi fost întocmite contracte de muncă, contracte desfăcute la scurt timp pentru ca cei bănuiţi să poată solicita asistenţă socială de la statul german, conturile bancare în care aceste ajutoare erau plătite fiind sub controlul lor. Banii obţinuţi de membrii grupării ar fi fost folosiţi pentru achiziţionarea de proprietăţi imobiliare şi autoturisme de lux.

Poliţiştii au pus în aplicare 4 mandate europene de arestare şi 7 ordine europene de indisponibilizare a unor bunuri. Persoanele pe numele cărora au fost emise mandatele europene de arestare au fost identificate în Dortmund şi preluate în custodie.

În urma percheziţiilor din ambele ţări, au fost conduse la audieri 18 persoane, urmând ca faţă de 16 dintre acestea să fie propusă instituirea unor măsuri cu caracter preventiv.

De la locuinţele percheziţionate în România au fost ridicate înscrisuri, 15.000 de lei şi aproximativ 23.300 de euro.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov – Serviciul Trafic de Persoane şi organele judiciare din Germania, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a membrilor grupării, în cadrul dosarului penal instrumentat sub supravegherea DIICOT, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup criminal organizat, trafic de persoane şi trafic de minori, înşelăciune şi spălare de bani.

Proxeneți români care traficau tinere în Germania, prinși în urma unor percheziții

Continuați să citiți în Ziarul Românesc