Sari la conținut

Pensie de orfan pentru violență de gen – Ce este și câți bani se pot încasa

11/02/2024 20:47 - ACTUALIZAT 11/02/2024 20:47
Pensie de orfan pentru violență de gen

Pensie de orfan pentru violență de gen – Din 2019 în Spania există o lege care protejează în special copiii femeilor care au murit ca urmare a violenței de gen și a altor forme de violență împotriva femeilor. Pentru acești orfani Decretul Legislativ Regal 3 din 2019 a creat această prestație socială. Care sunt beneficiile acesteia, cerințele pentru a putea încasa o pensie de acest tip. (Articolul continuă mai jos)
Citește și: Ce s-a întâmplat în Castro -Urdiales? O crimă în bucătărie, o mașină accidentată și fiul de 15 ani care mărturisește că și-a ucis mama

Pensie de orfan pentru violență de gen în Spania

Știm cu toții că există o pensie de orfan oferită de Asigurările Sociale în Spania. Scopul acesteia este de a proteja situația de nevoie economică după decesul părintelui sau al părinților. În plus în anumite circumstanțe sunt incluși și copiii soțului sau soției. Pensia pe care o primesc orfani este 20% din baza de reglementare a defunctului în 14 plăți. Dar când niciunul din părinți nu supraviețuiește, orfanitatea este absolută și suma crește.
Citește și: De ce nu am dreptul la pensie de văduvă?

Cu toate acestea, din cauza unei realități triste a abuzurilor din Spania, a fost creată această prestație paralelă cu cea existentă deja: o pensie pentru copiii femeilor care au murit din cauza violenței de gen.
Legea din 2019 stabilește că această pensie este destinată copiilor naturali sau adoptați ai defunctului cu reședința în Spania și când decesul a survenit din cauza violenței împotriva femeilor. Persoana responsabilă de deces este tatăl sau un terț și mama era practic singurul părinte care a avut grijă de respectivul minor. Reglementările interpretează această situație ca un caz de orfanitate absolută.
Citește și: Pensie în caz de deces – La ce au dreptul supraviețuitorii?

Care este suma de încasat ca pensie pentru orfan pentru violență de gen?

În cazul în care există un singur orfan suma de încasat este de 70% din baza de reglementare a defunctului în 14 plăți – cu condiția ca rezultatul adunării veniturilor economice anuale ale unității familale să nu depășească 75% din salariul minim interprofesional. Dacă veniturile familiei depășesc această cifră, atunci suma de pensie de orfan pentru violență de gen va fi de doar 20% din baza de reglementare și devine astfel echivalentă cu pensia de orfan normală.

În cazul în care sunt doi sau mai mulți beneficiari, atunci sumele nu pot depăși 118% din baza de reglementare. Dacă suma este mai mică se va garanta o pensie echivalentă cu pensia minimă de văduvă cu responsabilități familiale. În 2023 a fost de 905,5 € lunar.

Instituția responsabilă pentru plata indemnizației de orfan pentru violență de gen revine Institutului Național de Securitate Socială, INSS, sau după caz Institutului Social al Marinei (ISM).

Cererea acestui beneficiu se face completând formularul cu atenție și fără greșeli. Documentul va fi prezentat împreună cu restul documentației, DNI, libretul de familie, certificatul de deces și rezoluția judiciară sau raportul Parchetului din care rezultă că a fost făcută o anchetă pentru infracțiunea de violență asupra femeii. Sursa: Ministerul Securității Sociale

Continuați să citiți în Ziarul Românesc