Sari la conținut

Pensia și șomajul pentru cei peste 52 de ani. O ocazie unică

16/10/2023 15:57 - ACTUALIZAT 04/12/2024 16:10
Pensia și ajutorul pentru cei peste 52 de ani

Ziarul Românesc Spania >> Pensia și ajutorul pentru cei peste 52 de ani – Oamenii care se află în Spania și nu găsesc de muncă, după împlinirea vârstei de 52 de ani ar putea primi un ajutor de șomaj specific. Acesta are o caracteristică importantă deoarece are legătură cu pensia contributivă pentru limită de vârstă. Mai exact, în timp ce primești șomaj contribui și pentru vechime. În plus, ajutorul poate fi primit pe o durată nedeterminată. Spre deosebire de alte tipuri de beneficii care sunt acordate doar pentru o anumită perioadă bine stabilită, acesta se acordă atât timp cât sunt îndeplinite cerințele prevăzute, și până la împlinirea vârstei de pensionare.
Aceasta este pensia după 40 de ani de cotizare

Pensia și ajutorul pentru cei peste 52 de ani

Un avantaj al acestui beneficiu social, conceput pentru acest grup vulnerabil atunci când vine vorba de găsirea unui loc de muncă, odată cu depășirea vârstei de 52 de ani pe piața muncii spaniolă, este că dă posibilitatea ca șomerul să poată lucra în același timp part-time. ►Decizie dificilă și irevocabilă pentru pensionari – sunt vizate cuplurile

Totuși, în cazul în care accepți un contract cu normă întreagă, adică 40 de ore pe săptămână, nu vei mai primi ajutorul. Pe scurt, trebuie să se dovedești că acest contract de muncă are 20 de ore pe săptămână sau mai puțin.
Pensionare după 35 de ani de muncă: aceasta este valoarea medie a pensiilor

În prezent, baza de contribuție a ajutorului de șomaj pentru persoanele cu vârsta peste 52 de ani este de 125% din baza minimă în vigoare în fiecare an, potrivit sepe. Pentru anul 2023, bazele minime de contribuție sunt de 1.166,70 euro pe lună, astfel că această subvenție va contribui pentru o bază de 1.458,37 euro pe lună.

Pe scurt, pentru fiecare lună trebuie adăugată o contribuție din suma menționată mai sus. Acest lucru este clarificat de SEPE iar informațiile sunt disponibile pe site – ul web al instituției. ► Vârsta de pensionare exactă pentru români în anii următori

Care sunt cerințele pentru accesul la acest ajutor de șomaj după 52 de ani?

În cazul în care ai 52 de ani sau mai mult și ai epuizat indemnizația de șomaj sau subsidiul de șomaj, trebuie să îndeplinești o serie de cerințe:

  • Să fii șomer
  • Să nu ai contract fijo discontinuo
  • Să ai 52 de ani sau mai mult la data la care sunt îndeplinite cerințele de eligibilitate
  • Să fi epuizat prestația contributivă sau indemnizația de șomaj.
  • Să ai 15 ani de contribuții și 2 dintre ei în ultimii cincisprezece ani.
  • Să fi contribuit la șomaj timp de cel puțin șase ani în viața ta profesională

Câți bani primesc beneficiarii?

Sumele ajutoarelor acordate de instituția de specialitate în Spania, SEPE, au crescut în 2023 cu 8,5%, așa cum se precizează în Bugetul General de Stat 2023. Prin urmare, odată cu creșterea, suma de 463,21 euro pe lună a devenit 480 euro lunar (16,79 euro mai mult comparativ cu 2022).

Autoritățile spaniole sunt foarte atente și exigente în ce privește condițiile care pot duce la pierderea ajutorului. În unele cazuri se decide anularea temporară a prestației, pentru altele retragerea e definitivă.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc