Sari la conținut

Un nou regulament UE privind electrocasnicele: ce este pașaportul digital

20/08/2024 14:54 - ACTUALIZAT 20/08/2024 14:55
Pașaportul digital pentru electrocasnice

Pașaportul digital pentru electrocasnice: Începând cu 2026, orice produs comercializat în Uniunea Europeană (UE) va trebui să fie însoțit de un pașaport digital, care să ateste respectarea unor cerințe minime de proiectare ecologică, conform unei reglementări recente adoptate de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Această măsură, detaliată în Regulamentul (UE) 2024/1781, are ca scop prelungirea duratei de viață a produselor cu aproximativ cinci ani, asigurându-se că acestea pot fi reparate, reutilizate sau reciclate cu ușurință. (Continuă mai jos)

Pașaportul digital pentru electrocasnice: produsele vor fi mai ușor de reparat

Asociația Environ, activă în domeniul protecției mediului, subliniază că produsele actuale de pe piață nu sunt concepute pentru a fi sustenabile pe parcursul întregului lor ciclu de viață. Acest lucru duce la necesitatea frecventă de înlocuire a produselor, ceea ce implică un consum semnificativ de energie și resurse pentru producerea și eliminarea lor. Noul regulament introduce o inovație esențială: Pașaportul Digital al produselor. Acesta va oferi informații detaliate despre un produs pe tot parcursul ciclului său de viață, incluzând aspecte legate de sustenabilitate, durabilitate, reparabilitate și reciclabilitate.
Citiți și ► De ce ar trebui să puneți întotdeauna un prosop în mașina de spălat vase?

Astfel, consumatorii și companiile vor putea lua decizii mai bine informate în momentul achiziției. Regulamentul impune, de asemenea, cerințe stricte pentru achizițiile publice verzi și stabilește măsuri pentru a preveni distrugerea produselor nevândute. Regulamentul impune companiilor obligații mult mai stricte, care acoperă nu doar modalitatea de producție, ci întregul ciclu de viață al unui produs. Începând cu 2026, un produs va putea fi comercializat sau utilizat în Uniunea Europeană doar dacă este însoțit de acest pașaport digital.

Care este durata de viață a echipamentelor electrice

Durata de viață a echipamentelor electrice, de exemplu, depinde de calitatea și complexitatea componentelor. Frigiderele au o durată medie de viață de 10-12 ani, fiind adesea afectate de defectarea compresorului, condensatorului sau a plăcii de control. Mașinile de spălat, cu o durată de 7-10 ani, se confruntă frecvent cu defecțiuni ale pompei de evacuare a apei sau curelei de transmisie. Televizoarele, cu o durată medie de 7 ani, sunt adesea înlocuite din cauza problemelor cu panoul de afișare sau iluminarea de fundal.

Aspiratoarele funcționează, în medie, 5-6 ani, dar sunt susceptibile la defecțiuni ale motorului sau ventilatorului, în timp ce uscătoarele de păr, cu o durată de viață de 3-5 ani, cedează adesea din cauza supraîncălzirii sau a defectării senzorului de temperatură și a filtrelor de aer. Noua reglementare vizează schimbarea acestui model prin asigurarea unei durate de viață mai lungi și mai sustenabile pentru produsele comercializate în UE.