Sari la conținut

Neo-iobăgia sparanghelului. 80% dintre sezonieri vin din România

02/07/2021 10:28 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:26

În Germania, asociația cultivatorilor de sparanghel estimează că 80 % dintre sezonieri vin din România.

Numărul total de sezonieri din Germania e de aproximativ 286 000 : 55 % bărbați și 44 % femei. 

Sparanghel, polonezii nu mai acceptă salariile mici din Germania: „Vin românii”

Agențiile de recrutare din România cer între 200 și 1000 de euro pentru a oferi un contract de muncă.

Un raport din 2019 al Bauen-Agra-Umwelt (sindicatul muncitorilor din agricultură și construcții) și PECO-Institut arată cum anume angajatorii cîștigă taxând masa și casa angajaților : ei facturează 12 euro/cazare persoană pe zi, pentru costuri de 4 euro, cu un profit pentru ei de 8 euro.

Pentru 100 de angajați timp de un sezon (70 de zile) totalul câștigului pentru patron e de 68.000 euro doar din supra-facturările pe masă și casă, se spune într-un studiu, comentat pe contributors.ro.

În Olanda, situație similară, patronii câștigă și de pe urma cazării muncitorilor.

Patronii fac un cîștig suplimentar înghesuind mai mulți muncitori într-un spațiu redus. Se închiriază apartamente la opt, zece persoane, care închiriază o saltea pentru 100 de euro pe săptămână.

Muncitorii sezonieri români din agricultura Germaniei și a Olandei vin și pleacă. Dacă sunt nedreptățiți, ei nu pot aștepta cu lunile la fața locului ca justiția olandeză sau germană să le facă dreptate.

Dacă se plâng, riscă să fie dați afară din locuințele precare pe care le ocupă, și să rămână fără căpătâi, în stradă, și fără asigurare de sănătate. 

Ei locuiesc în clădiri improprii, uneori la ferme, departe de orașe și totdeauna departe de foarte puținii inspectori de muncă. 

Proprietarii le asigură cazarea și mâncarea la prețul pe care proprietarii îl decid. 

Muncitorii sezonieri au o situație și mai precară decât imigranții: dacă imigranții au anumite drepturi, și există asociații pentru ajutorarea lor,  nu există asociații pentru ajutorarea muncitorilor sezonieri. 

Materialul complet AICI

Continuați să citiți în Ziarul Românesc