Sari la conținut

Inima unui olimpic român mort într-un accident rutier, trimisă pentru transplant în Germania

Etichete:
23/08/2019 11:08 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:29

Iancu Cristin Crăciun (16 ani) era unul dintre cei mai buni elevi ai Colegiului Naţional „Emil Racoviţa” din Iași, fiind câștigător al Olimpiadei la Matematică. A murit la începutul acestei luni, când a mers cu bunicii săi, în vacanţă la Băile Felix.

În drum spre casă, maşină condusă de bunicul său, un Matiz, a fost izbită puternic de o autoutilitară al cărei şofer a adormit la volan. Ambii bunici ai lui Iancu au murit imediat după accident, în timp ce adolescentul s-a stins, ulterior, la spital.

Medicii de la Oradea au propus părinţilor lui Iancu prelevarea de organe, aceștia fiind de acord. Astfel, corneea şi ficatul elevului au ajuns la pacienţi din Bucureşti, iar rinichii, la Cluj.

Inima lui Iancu a ajuns în Germania pentru că în România nu a fost găsit nici un pacient compatibil.

Agenţia Naţională de Transplant a oferit cordul Fundaţiei Eurotransplant, organizaţie non-profit din domeniul transplantului de organe, din care fac parte opt ţări: Austria, Belgia, Croaţia, Germania, Ungaria, Luxemburg, Olanda şi Slovenia.

Deşi nu este membră a organizaţiei, România a semnat un acord de colaborare cu aceasta, iar în cazul în care în ţară nu sunt găsiţi pacienţi compatibili, organele prelevate sunt oferite pacienţilor aflaţi pe listele de aşteptare ale ţărilor membre.

În acest fel, mulţumită familiei din România, un alt adolescent, din Germania, diagnosticat cu cardiopatie dilatativă în formă terminală, a primit o nouă şansă la viaţă. Pacientul are 17 ani, deci cu doar un an mai mare decât Iancu.

„Pe 14 august, o echipă de medici din Berlin a venit la ora 4 dimineaţa la Oradea, au prelevat cordul, iar la ora 6 au plecat înapoi, pentru a face intervenţia chirurgicală”, a explicat Carmen Pantiş, coordonatorul Programului de Transplant Bihor.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Continuați să citiți în Ziarul Românesc