Sari la conținut

Germania a plasat pe lista statelor cu risc epidemiologic ridicat toate țările cu care se învecinează

17/01/2022 10:19 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:26

Guvernul german a adăugat duminică Austria pe lista statelor cu risc epidemiologic ridicat, prin urmare toate cele nouă țări cu care se învecinează fiind acum pe această listă, informează Deutsche Welle.

lista statelor cu risc epidemiologic
Germania a plasat pe lista statelor cu risc epidemiologic ridicat toate țările cu care se învecinează

Persoanele care intră în Germania din țările aflate pe această listă sunt supuse unei carantine de 10 zile care poate fi scurtată la 7 zile prin prezentarea unui test PCR negativ.

Excepție fac persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală.

CNSU a actualizat lista ţărilor cu risc, Germania rămâne în zona roșie

Olanda, Belgia, Luxemburg, Franța, Elveția, Cehia, Polonia și Danemarca erau deja pe listă. Austria fusese scoasă de pe listă în decembrie.

Aproape 140 de țări sunt considerate cu risc ridicat de către Germania din cauza îngrijorărilor provocate de răspândirea variantei Omicron.

În Germania crește îngrijorarea privind Omicron, autoritățile temându-se în principal ca sistemul sanitar să nu intre în colaps.

Restricții mai severe în Germania, necesare din cauza Omicron

Luni, 17 ianuarie, Germania însăși a înregistrat un nou record al incidenței la șapte zile, 528.2, a anunțat Institutul Robert Koch.

În acest context, mai multe țări au decis vaccinarea obligatorie, primul pas în acest sens fiind făcut de Austria.

Germania a discutat și ea introducerea vaccinării obligatorii, urmând ca deciziile să fie luate în săptămânile următoare.