Sari la conținut

Oktoberfest, cel mai mare festival al berii din lume, probabil nu va fi organizat anul acesta

17/04/2020 12:25 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:51

Oktoberfest, cel mai mare festival al berii din lume, este puţin probabil să aibă loc în acest an din cauza crizei declanşate de noul coronavirus, a declarat joi, 16 aprilie, premierul landului Bavaria, citat de Reuters, informează Agerpres.

Oktoberfest atrage aproximativ 6 milioane de vizitatori în oraşul München în fiecare an, din care mulţi sunt turişti veniţi din străinătate. Participanţii stau la mese comune şi beau bere, mănâncă cârnaţi, covrigi şi ciolan afumat de porc, ascultând şi dansând pe acordurile unor formaţii de alămuri.

Prim-ministrul landului Bavaria, Markus Söder, le-a dezvăluit jurnaliştilor că este foarte sceptic în ceea ce priveşte posibilitatea organizării festivalului în acest an – programat iniţial între 19 septembrie şi 4 octombrie – şi că va lua o decizie finală în următoarele două săptămâni în urma unor consultări cu primarul din München, Dieter Reiter.

Guvernul de la Berlin şi cele ale landurilor germane s-au pus de acord miercuri în privinţa începerii unei relaxări a unora dintre măsurile de izolare la domiciliu adoptate luna trecută pentru a limita răspândirea noului coronavirus, însă au anunţat că toate marile evenimente publice vor rămâne interzise până pe 31 august.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc